Poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă după ce o femeie a fost înjunghiată în gât, în această dimineață, în faţa unei case de amanet situate pe strada Cerna din Iași.
La faţa locului au sosit imediat echipaje ale Poliţiei şi o Ambulanţă, iar victima a fost dusă la Unitate de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului de Neurochirurgie, urmând a fi operată după ce va fi stabilizată.
"Azi, în jurul orei 10.32, am fost sesizaţi prin serviciul 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiată cu un cuţit în zona gâtului, incidentul având loc în zona Mircea cel Bătrân. Agresorul a fost prins şi identificat în cel mai scurt timp de la comiterea faptei. Bărbatul, de 31 ani, a fost dus la Secţia 6 Poliţie pentru audieri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de omor. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi", a declarat agent şef Diana Iacob, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pentru Agerpres.
Anul trecut, în decembrie, o femeie din Iași a fost înjunghiată de soț după ce au băut cot la cot. Victima a ajuns în stare gravă la spital.