Sapte tineri si opt tinere, intre 15 si 31 de ani, s-au prezentat la iesirea din tara de la Nadlac, ieri dimineata, calatorind cu un microbuz. Au declarat ca plecau in Norvegia, urmand sa participe la un turneu de lupte greco-romane. Aveau pe pasapoarte vize Schengen valabile. Suspiciosi, politistii de frontiera le-au cerut si documentele sportive. Aveau legitimatii de la un club bacauan, ba si o adresa a Federatiei Romane de Lupte. Documentele s-au dovedit a fi masluite, falsii sportivi recunoscand ca au dat cate 1.400 $ unei firme de turism din Bacau pentru a le intermedia obtinerea vizelor, ei dorind de fapt sa ajunga clandestin in Italia.