Ioana Georgiana, fetita care a venit pe lume in varf de munte, marti noapte, se simte bine si a ajuns la Maternitatea din Ploiesti. Cu un destin aparte, ce seamana cu un film de aventuri, Ioana a mobilizat, la propriu, o armata de oameni.


Nasterea ei a fost asistata de dr. Ioan Stoian, de la lotul national de canoe, iar dr. Ventel Voneafca, medicul lotului national de canotaj,  a taiat cordonul ombilical si i-a facut micutei prima ei suzeta, improvizata dintr-o manusa chirurgicala.

Miercuri, la  sapte dimineata, cand Ioana avea deja o zi, au reusit sa ajunga la Cabana Piatra Arsa, de la Cota 2000, medicul si asistenta de la Ambulanta Sinaia. “Din pricina  viscolului si a zapezii, personalul medical a fost transportat la cabana cu  snowmobilele, iar utilajele de  deszapezire au parcurs  drumul in 17 ore. Nu am putut aduce incubator pe snowmobil deoarece nu exista sursa de curent, dar s-a dovedit ca nici nu era nevoie”, ne-a spus dr. Ciprian Fluieras, medicul de pe Ambulanta, care  le-a  vegheat o noapte pe lauza si pe  fetita.

Cei de la Salvare au adus  la Piatra Arsa si primul ”trusou” al Ioanei. “Cum am ajuns, i-am administrat bebelusului antibiotice, preventiv, deoarece fusese nascut in mediu impropriu. De asemenea, i-am facut antisepsia la ombilic si i-am schimbat pansamentul”, povesteste dr. Fluieras.


Maria nu se astepta sa nasca

Maria Oseaca, tanara mamica, a fost luata prin surprindere de nastere. “Ea nu se astepta sa nasca acum. Nu stim exact la cate luni s-a nascut  fetita, deoarece  sarcina nu a fost urmarita de nici un ginecolog”, afirma dr. Ciprian Fluieras.

De la cabana pana la utilajul de deszapezire, fetita a fost transportata in folie izoterma. “La  opt  kilometri de Piatra  Arsa am intalnit Salvarea. Acum ele se afla la Maternitatea din Ploiesti”, ne-a declarat dr. Fluieras.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.