Primul abuz a avut loc la jumătatea lunii octombrie a anului trecut în casa în care locuiau aceștia. Ulterior, fetița în vârstă de 6 ani a fost abuzată din nou de bărbatul de 45 de ani, pe un teren din localitate.
Potrivit publicației citate, mama fetei știa prin ce trece aceasta, dar i-a spus să tacă și să rabde, femeia însărcinată cu al optulea copil temându-se că bărbatul îi va da pe toți afară din casă.
Cea care a alertat autoritățile a fost bunica fetiței. Bărbatul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pe 27 octombrie 2023 și trimis în judecată la începutul lunii noiembrie.
El a fost condamnat luni, 26 februarie, la opt ani de închisoare pentru agresiune sexuală în formă continuată şi agravată. De asemenea, conform hotărârii instanței, bărbatului i se interzice ca, timp de doi ani după executarea pedepsei, să comunice cu fata sau se apropie de ea la o distanță mai mică de 100 de metri. Decizia, luată de Judecătoria Salonta nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea.
Procurorii au cerut și ca fetița să primească daune morale de două milioane lei, însă suma a fost redusă de instanță la 60.000 de lei. În acest sens, au fost stabilite măsuri asigurătorii asupra proprietăţilor deţinute de bărbat.
Și mama fetei este cercetată de autorități fiind considerată complice.
Între timp, până la încheierea cercetărilor, cei șapte copii au fost internaţi temporar într-un centru pentru copii abuzaţi.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Gabryella • 28.02.2024, 14:23
Ca mama mi se pare de doua ori mai vinovata pentru ca a consimțit , decât violatorul .Probabil are probleme psihice mama fetiței,altfel nu îmi explic.
HOPAHPO • 28.02.2024, 12:42
Trebuie sa plateasca si ea .Nu se poate zice ca pentru a salva o famile sa nu fie data afara din casa , se poate abuza o fetita de 6 ani . Mama are aceasi culpa ca si animalul care a violato pe fetita si trebuie luat dreptul de a mai creste copii si esterilizata ca sa nu mai ramana insarcinata . Este cea mai mare durere cand o asa zisa mama se foloseste de propriul sau copil pentru a trai cu un animal, fiinca om nu poate fi .