Sorina Iuliana Dumbravă, o copilă de 13 ani din Orăștie, a fost dată dispărută la Poliție de către mama sa. Fetița a plecat de acasă din data de 5 noiembrie și nu s-a mai întors. Polițiștii au fost anunțați de dispariția copilei pe 12 noiembrie, informează Ziar de Hunedoara.
„La data de 12 noiembrie, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că în data de 5 noiembrie, în jurul orei 17:00, fiica ei, Dumbravă Sorina Iuliana, în vârstă de 13 ani, a plecat în mod voluntar de la imobilul din Orăştie, unde locuiește fără forme legale, şi nu a mai revenit”, a confirmat IPJ Hunedoara.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minora a plecat în repetate rânduri de la domiciliu, fiind depistată pe raza unor localități din judeţ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.
Copila are 1,65 metri înălțime, aproximativ 60 kg, ten închis, ochi negri și păr brunet. În momentul plecării de la domiciliu, era îmbrăcată cu o geacă de culoare galbenă, pantaloni tip colanți, de culoare aurie, și pantofi sport de culoare roșie.
Fata a fost dată în urmărire naţională. Poliţiştii solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.