Părintele Revoluţiei cubaneze a asistat la un spectacol organizat în onoarea sa, o gală organizată de o companie de teatru pentru copii în sala de spectacole Karl Marx de la Havana.

Alături de el au stat fratele său, actualul preşedinte al Cubei, Raul Castro, şi liderul din Venezuela, Nicolas Maduro. De ziua lui Fidel Castro a avut loc şi o uriaşă petrecere în stradă, la care au participat zeci de mii de oameni. Ultimele poze cu liderul cubanez au apărut în presă pe 15 noiembrie, când acesta  l-a primit la reședința sa pe președintele Vietnamului, Tran Dai Quang.

 

„El Lider Maximo” s-a retras din viața publică din 2006 din motive de sănătate și a cedat puterea fratelui său Raul. Fidel Castro este unul dintre ultimii giganţi politici în viaţă ai secolului 20. El a fost vizat de peste 600 de tentative de atentat.

Fidel Castro a murit. Povestea liderului cubanez care a scris istorie

Putea să facă carieră în baseball

Fidel Castro s-a născut pe 13 august 1926 la Biran, în privincia cubaneză Oriente. Tatăl său era un fermier spaniol bogat, iar masa sa avea origini foarte modeste.  Provenit din Galicia şi de origine foarte modestă, tatăl său va strânge în Cuba o avere considerabilă (o plantaţie de zahăr proprie, un teren de 800 ha şi altul închiriat de 10 000 ha)., astfel că Fidel a cunoscut de mic agricultura, problemele sociale, dar și lipsurile familiilor simple de la țară.

Ad placeholder
Situație incredibilă la liceul Gheorghe Lazăr: mai mulți elevi se plâng de probleme cu ochii, după ce au fost uitați în clasă cu lampa UV aprinsă
Recomandări
Situație incredibilă la liceul Gheorghe Lazăr: mai mulți elevi se plâng de probleme cu ochii, după ce au fost uitați în clasă cu lampa UV aprinsă

La 13 ani el a avut prima sa acțiune care parcă anunța calea pe care o va urma. Fidel Castro i-a instigat pe lucrătorii de la trestia de zahăr să organizeze o grevă împotriva tatălui său.

Fidel Castro a fost educat la școli catolice, unde a avut rezultate foarte bune, unde a rămas în amintirea profesorilor ca un elev activ din punct de vedere sportiv, cu o memorie excelentă şi cu un real talent oratoric. El a studiat apoi dreptul la Universitatea din Havana, unde a descoperit un mediu complet diferit față de cel din școlile catolice. Campusul în care a locuit era controlat de două grupări mafioate rivale, care influențau evenimentele politice ale capitalei prin violență și bani.

Ad placeholder

Fidel Castro a avut șansa să urmeze o carieră sportivă în baseball, în 1949 echipa New York Giants oferindu-I un contract. Acesta a refuzat însă, refuz care a fost unul surprinzător având în vedere că nimeni din America Latină nu mai făcuse acest lucru până atunci.

La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
PARTENERI - GSP.RO
La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului
Telekomsport
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului