Cele aproape 30 de minute petrecute în boxa arestaţilor au părut zile întregi pentru Mihai Stoica.
Vizibil stânjenit de situaţia în care se află, managerul din Ghencea n-a putut să spună decât că e de acord cu poziţia avocatei sale, ce le ceruse judecătorilor să constate că Meme a fost condamnat ilegal în “Dosarul transferurilor”, deoarece în cazul său, faptele ar fi prescrise deja.
Judecătorii au ascultat pledoariile şi au anunţat sec că se vor gândi dacă vor lucra ei pe acest dosar ori vor trimite actele la Curtea de Apel.
Situaţia parcă s-a mai “îndulcit” puţin, atunci când, la finalul şedinţei de judecată, Teodora, fiica lui Stoica, s-a dus glonţ către boxa acuzaţilor şi, ignorându- i pe agenţii de la penitenciar care stăteau de pază, şi-a îmbrăţişat şi şi-a sărutat tatăl.
Gestul copilăresc al fetei i-a marcat pe amândoi. Dacă Meme n-a putut să-şi stăpânească emoţiile, iar ochii i s-au umezit imediat, fiica acestuia şi-a ascuns privirea în spatele unor ochelari negri şi a refuzat să facă vreo declaraţie jurnaliştilor.

Borcea putea fenta puşcăria

Fostul acţionar al lui Dinamo, Cristi Borcea, a cerut şi el anularea pedepsei de 6 ani şi patru luni de închisoare primită în “Dosarul transferurilor”, aşa cum au făcut, la rândul lor, şi fraţii Victor şi Giovanni Becali. Fostul “câine roşu” susţine, prin avocaţii săi, că a fost condamnat ilegal, fără să i se dea ocazia să se împace cu FRF şi Dinamo, instituţiile pe care le-ar fi prejudiciat, aşa cum au stabilit Cristi Borcea magistraţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.