Cici Mădularu a fost rugbist la Constructorul Constanța, în anii 70, iar fiica lui a fost răpită nemilos de lângă el, la numai 24 de ani. Se pare că un cheag de sânge i-a fost fatal tinerei, complicaţiile fiind extreme, anunță cugetliber.ro. Fata era studentă în Constanța.

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Ovidius” anunţă trecerea în nefiinţă a studentei Andra Mădularu (24 de ani), anul IV la drept, membru activ ELSA a anunțat instituția de învățământ.

În anii de liceu, într-o clasă formată aproape numai din fete (aparent) timide, tu erai întotdeauna cea a cărei voce se auzea prima. O să ne amintim mereu de tine cum ne spuneai „hai, mânuțele în aer toată lumea!” și aduceai buna dispoziție în spatele clasei, unde mereu se întâmplau activitățile cele mai faine. O să ne amintim cum jucam mima și te bucurai când ghiceai și cum aveai întotdeauna lecția învățată la istorie. Nu o sa uit nici când îmi dădeai să copiez în pauze temele la mate, fizică și franceză. Acum ne-ai întristat sufletele… RIP, Andra.”, a scris colega ei din liceu, Alexandra Nicoleta.


Cine este românul mort în accidentul de la oțelăria din Padova. S-a chinuit trei săptămâni, ars cu oțel încins


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.