Stephen Hawking a murit, marți noaptea, la vârsta de 76 de ani, a anunțat familia sa printr-un comunicat de presă. Dar, în afara faptului că a schimbat lumea pentru totdeauna, el va rămâne în memoria colectivă și pentru umorul său excelent folosit deseori în numeroasele sale apariții în filme și emisiuni TV.

Cel mai cunoscut film cu Stephen Hawking este fără îndoială ”The Theory of Everything”, biografia despre viața de familie a celebrului fizician și a soției sale Jane. Pentru rolul său din acest film, Eddie Redmayne a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal în 2015. Hawking l-a ales personal pe Redmayne să joace rolul său în acel film, iar după câștigarea premiului Academiei, fizicianul l-a felicitat pe acesta.

Dar pe lângă acest film au fost făcute și altele despre viața lui. În 2004, Benedict Cumberbatch l-a jucat în filmul Hawking, realizat de BBC, iar în 1991, Errol Morris a regizat un documentar despre viața lui, numit „O scurtă istorie a timpului”, după titlul celei mai cunoscute cărți scrise de fizician.

Pe lângă filmele și documentarele realizate despre el, numele lui Hawking este menționat și în filme precum The Avengers, Laboratorul lui Dexter, Seinfeld sau Lost.

Efectele incompetenței din România văzute împreună cu Diaspora:  cum atrage Vestul forța de muncă pe care România o neglijează. Exemplul danez
Recomandări
Efectele incompetenței din România văzute împreună cu Diaspora: cum atrage Vestul forța de muncă pe care România o neglijează. Exemplul danez

Iată o listă cu cele mai memorabile apariții ale fizicianului în filme

Simpsons

În 1999, Hawking a apărut la sfârșitul Sezonului 10, în episodul „Au salvat creierul lui Lisa”, salvând situația. „Am fost descris ca un personaj oarecum suprareal, cu puteri enorme”, a spus Hawking, notând că scriitorii show-ului au folosit cu siguranță un pic de licență artistică. „Trebuie să spun că nu-mi place pizza si sper ca nu voi folosi niciodată o mănuță de box. Deși uneori sunt foarte tentat”, a comentat cu umor apariția din serial.

Hawking a mai avut încă trei apariții în ”The Simpsons”, inclusiv într-un episod în care bea alcool alături de Homer Simpson și pare tentat să-i fure acestuia ideea că Universul este o gogoașă.

Futurama

A apărut, de asemenea, în serialul Futurama, realizat de creatorul familiei Simpson, Matt Groening. Într-un episod apare colaborând cu Al Gore pentru a găsi o metodă de protejare a continuumului spațiu-timp.

Star Trek: The Next Generation

Hawking a apărut ca o hologramă în ultimul episod din sezonul al șaselea al serialului. El juca poker alături de Isaac Newton și Albert Einstein.

The Big Bang Theory

Poate că cele mai cunoscute apariții au fost cele din sitcom-ul The Big Bang Theory. În total, Hawking a apărut în șapte episoade din acest serialfăcut camee în șapte episoade.

Încă o problemă pe piața de asigurări. Fondul de Garantare nu plătește complet despăgubirile stabilite de instanțe. „Ce țară este aceea care nu plătește o hotărâre definitivă din justiție?” Premierul Ciucă, șocat și el

De altfel echipa din The Big Bang Theory a lansat și un mesaj pe Twitter la scurt timp după ce s-a anunțat trecerea în neființă a fizicianului, mulțumindu-i pentru inspirație și spunând că au fost onorați să lucreze cu el.

Lista completă a filmelor serialelor și documentarelor în care a apărut Stephen Hawking:

A Brief History of Time (1992)

Stephen Hawking’s Universe (1997)

Hawking – BBC (2004) cu Benedict Cumberbatch în rolul său

Horizon: The Hawking Paradox (2005)

Masters of Science Fiction (2007)

Stephen Hawking and the Theory of Everything (2007)

Stephen Hawking: Master of the Universe (2008)

Into the Universe with Stephen Hawking (2010)

Brave New World with Stephen Hawking (2011)

Stephen Hawking’s Grand Design (2012)

The Big Bang Theory (2012, 2014 și 2017)

Stephen Hawking: A Brief History of Mine (2013)

The Theory of Everything (2014) cu Eddie Redmayne în rolul său

Genius by Stephen Hawking (2016)

Citește și: Centrul de informare turistică de pe strada Lipscani, la un pas de a fi închis. Centrul ajută, anual, peste 12.000 de turiști

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Fraţii Tate au ieşit din închisoare, în aplauzele fanilor veniţi să-şi vadă idolii fără cătuşe. Ce au declarat milionarii la ieşirea din arest
Observatornews.ro
Fraţii Tate au ieşit din închisoare, în aplauzele fanilor veniţi să-şi vadă idolii fără cătuşe. Ce au declarat milionarii la ieşirea din arest
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Trucul secret al florăriilor pentru mușcată. Ce soluție specială trebuie să folosești, de fapt, ca să înflorească spectaculos
FANATIK.RO
Trucul secret al florăriilor pentru mușcată. Ce soluție specială trebuie să folosești, de fapt, ca să înflorească spectaculos
Câţi bani cheltuie Gigi Becali pe lună. Suma este mai mare decât bugetul Stelei pe un an întreg
Orangesport.ro
Câţi bani cheltuie Gigi Becali pe lună. Suma este mai mare decât bugetul Stelei pe un an întreg
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață