Gheorghe Falcă este acuzat că ar fi primit mită – un schimb imobiliar extrem de avantajos (primarul a primit o vila în schimbul unui apartament la bloc) – pentru a-i ajuta pe Radu Vasil și Francisc Demeter, patronii firmei Elecon, să obțină un teren din domeniul public al municipiului (de 5,2 hectare pe care fusese amplasată fosta Fabrică de Zahăr), la un preț de peste trei ori mai mic decât cel real, susţine România TV. În timp ce riscă închisoarea, Falcă se întreţine amical cu Elena Udrea, la Casa Poporului.
Finul lui Băse riscă închisoare pentru dare de mită
Primăria a primit 840.000 de euro pe terenul respectiv, care a fost vândut imediat de către patronii Elecon cu 2,94 milioane de euro.
Procurorii s-au autosesizat, iar finul lui Băsescu a fost trimis în judecată pe 25 octombrie 2007, sub acuzaţia de luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obținerea unui avantaj patrimonial, cu consecințe deosebit de grave.
După 5 ani de proces, magistrații Tribunalului Alba îl găseau nevinovat pe edilul-șef al Aradului și pe cei doi patroni cercetați pentru dare de mită și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, pe data de 22 mai 2012. Procurorii anticorupţie, au făcut recurs, însă şi magistrații Curții de Apel Alba decideau respingerea apelului formulat de DNA, precum și o nouă achitare a lui Gheorghe Falcă, revocând totodată măsura sechestrului asiguratoriu pus pe averile inculpaților implicați în dosar.
Acum procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție. În cazul în care judecătorii menţin soluțiile instanțelor de judecată precedente, Gheorghe Falcă nu mai are de ce să îşi facă griji pentru că verdictul va fi unul definitiv.
Citeşte şi: Percheziţii la finul lui Băsescu, Gheorghe Falcă, primarul Aradului  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.