De Cătălin Doscaș,

Din acest motiv, au fost cumpărate doar 12 bucăți, deși s-ar fi putut lua 18, iar nevoia pentru București este de 30 de tunuri.

de Cătălin Doscaș
Libertatea dezvăluia la jumătatea lunii iunie că Primăria Generală nu are contract de dezinsecţie şi că firma municipală EcoIgienizare, care ar fi trebuit să se ocupe de țânțari, nu are licenţă de funcţionare.

Mai mult, din această cauză s-a ratat campania de dezinsecţie din primăvară, iar Capitala a fost invadată de ţânţari.

Tunurile de ceaţă, care ar trebui să perturbe liniştea cartierelor în toiul nopţii, sunt “armele” în războiul de uzură care trebuie repetat în fiecare an.

Şi sunt şi cele pe care trebuie să le vadă oamenii atunci când se întreabă, pe bună dreptate, dacă “s-a dat sau nu s-a dat pentru ţânţari?”.

Generatoarele de ceaţă transformă soluţia de stropit în vapori care pătrund în toată zona de acţiune.

Astfel de echipamente se montează pe autoturisme şi pulverizează pesticidele la o densitate foarte scăzută. Practic, transformă lichidul de stropit într-o ceaţă care cuprinde întreaga zonă de acţiune.

Am fi avut dreptul la o opțiune. PAH despre cum ne izbim de același tip de politicieni
Recomandări

Am fi avut dreptul la o opțiune. PAH despre cum ne izbim de același tip de politicieni

La un contract de 451.000 de euro s-a prezentat o singură firmă!

Compania Municipală EcoIgienizare are 12 generatoare de ceaţă: şase cu o capacitate de 300 de litri şi şase de mare capacitate, care consumă 400 de litri de substanţă la fiecare intervenţie.

Toate au fost achiziţionate în baza unui acord-cadru în valoare de 451.000 de euro atribuit în urma unei licitaţii la care s-a prezentat o singură firmă. Primul tip de aparat, cel mai mic, îl regăsim în imaginile de la acţiunile de dezinsecţie ale Primăriei Generale.

Unul dintre tunurile de medie capacitate montat pe o autoutilitară a Companiei Municipale de EcoIgienizare.

Modelul M34 montat pe maşinile companiei municipale este fabricat în Italia.

Potrivit sistemului electronic de achiziţii publice, doar cele şase aparate de capacitate mică au costat Bucureştiul peste 193.000 de euro.

Asta înseamnă că preţul unui singur tun de ceaţă de 300 de litri a costat 32.000 de euro.

Ca să îngroape un dosar de corupție din sănătate, un procuror DNA a căutat firma Agro Vlad, făcându-se că nu vede firma Agro-Vlad!
Recomandări

Ca să îngroape un dosar de corupție din sănătate, un procuror DNA a căutat firma Agro Vlad, făcându-se că nu vede firma Agro-Vlad!

Pe site-ul firmei care a câştigat contractul – PestControl Expert SRL – acelaşi model costă aproape 23.000 de euro, cu 9.000 de euro mai puţin.

Pe site-ul furnizorului un astfel de aparat apare la un preţ echivalent de
22.939 de euro.

Un standard “scump”

În caietul de sarcini întocmit de municipalitate, în dreptul utilajelor de medie capacitate, apar la capitolul accesorii o serie de funcţionalităţi care ar fi standard pentru astfel de aparate.

Surse din piaţă au explicat pentru Libertatea că astfel de aparate sunt vândute la pachet cu furtun, far pentru utilizarea pe timpul nopţii, buton pentru oprire de urgenţă, dar şi cu o telecomandă cu fir.

Documentele intrate în posesia ziarului arată că un tun de ceaţă, tot de producţie italiană, cu o capacitate de 500 de litri, “full-option” şi cu control wireless costă 20.600 de euro.

Adică, un aparat similar, dar cu o capacitate mai mare şi mai performant decât cel achiziţionat de primărie poate fi cumpărat cu 11.400 de euro mai puţin de pe piaţa liberă.

CTP, după declarațiile Vioricăi Dăncilă: 'Am înțepenit!'
Recomandări

CTP, după declarațiile Vioricăi Dăncilă: 'Am înțepenit!'

Pe piaţa liberă, aparate cu dotări mai bune şi capacitate mai mare sunt tranzacţionate la preţuri mult mai mici.

PestControl Expert SRL, o firmă care crește

Libertatea a adresat o solicitare în scris Primăriei Generale cu privire la tunurile de ceaţă de capacitate medie aflate în dotarea Companiei Municipale EcoIgienizare.

Reprezentanţii municipalităţii au transmis că “generatoarele ULV montate pe autoturismele Ford Ranger au fost achiziţionate în luna martie 2019, de la SC PestControl Expert SRL” dar şi că “preţul achiziţiei îl puteţi regăsi pe SICAP (Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice)”.

Ziarul a luat legătura şi cu reprezentanţii firmei care au transmis că diferenţa de preţ ţine de capacitatea motorului şi accesoriile incluse.

SC PestControl Expert SRL a fost înfiinţată în 2012 şi este controlată de George Turtureanu (80%) şi Octavian Banu (20%), ambii din Suceava.

Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul anterior.

În afară de Compania Municipală EcoIgienizare, societatea a mai furnizat echipamente şi substanţe pentru unităţi militare, spitale, primării şi penitenciare.

Ar trebui să pulverizeze în fiecare zonă o dată la două zile

Cele 12 echipamente de medie şi mare capaciate ar trebui să acopere 2.300 de kilometri de străzi, dar şi parcurile din Capitală.

Specialiştii consultaţi de Libertatea au explicat că pentru a combate o invazie de ţânţari precum cea cu care se confruntă acum Bucureştiul e nevoie de şapte pulverizări în două săptămâni, la un interval de două zile.

Mai exact, pentru a elimina toate generaţiile de tânţari ar fi nevoie de minimum cinci echipamente pentru fiecare sector, care înseamnă un necesar pentru întreaga Capitală de 30 de tunuri de ceaţă.

Mai mult decât dublul de echipamente de care dispune în prezent compania municipalităţii.


Citește și:

Invazie de ţânţari în București pentru că Primăria nu are de patru luni un contract de dezinsecție și s-a ratat campania din primăvară de omorâre a larvelor!

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
HOROSCOP

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens