Cei de la ministerul de finanțe, MFP, vor să implementeze o măsură prin care să le poată facilita datornicilor accesul la banii lor și dacă sunt datori la Fisc. Concret, în cazul în care cineva datorează Fiscului anumite sume de bani, conturile nu vor mai fi blocate în totalitate, la toate băncile, din conturi urmând să fie extrasă doar suma datorată.

„MFP prin ANAF propune dezvoltarea metodelor electronice de blocare/deblocare a conturilor bancare în timp real între administraţia fiscală şi instituţiile de credit la care aceşti contribuabili au deschise conturi bancare. În acest fel pot fi înlăturate deficienţele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligaţiilor fiscale, întârzieri care, de cele mai multe ori, afectează activitatea contribuabililor”, spun cei de la finanțe.

Astfel, Fiscul va transmite, în format electronic, către un punct central, adresele prin care se înfiinţează poprirea. Acest punct central va transmite, tot în format electronic, către bănci respectivele adrese. După ce datoria este plătită integral, decizia de ridicare a popririi e transmisă tot electronic. Poprirea va fi ridicată în circa două ore de la momentul în care s-a constatat că a fost acoperită obligaţia restantă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.