Fiul nelegitim al lui Dumitru Tinu isi cere dreptul la avere

Comentează

Scrisoare deschisa catre Uniunea Notarilor Publici din Romania

Subsemnatul Iucinu Andrei, minor, cu domiciliul ales in Bucuresti, bd. Unirii nr. 27, in calitate de fiu al renumitului publicist Dumitru Tinu, decedat in imprejurari tragice in ziua de 1 ianuarie 2003, in egala masura indurerat de pierderea suferita, dar si revoltat de tratamentul grav abuziv, de profunda nelegalitate la care sunt supus de catre Camera Notarilor Publici Bucuresti si doua dintre birourile notariale apartinatoare, va adresez aceasta sesizare, cerandu-va sa anchetati cele petrecute si sa dispuneti cuvenitele masuri.
Adresez aceasta sesizare prin modalitatea unei scrisori deschise, tocmai datorita blocarii de catre functionarii notariali a accesului corect si echitabil, legal la serviciile pe care sunt obligati sa le asigure.

Sunt fiul din afara casatoriei al lui Dumitru Tinu, crescut, ingrijit si educat de catre tatal meu si de catre mama mea, Iucinu Emilia. M-am nascut la data de 21 decembrie 1985 si, atat eu cat si mama mea ne-am aflat, pana in clipa mortii lui Dumitru Tinu, sub ocrotirea si intretinerea tatalui meu. Parintii mei au cazut de acord sa amane recunoasterea oficiala a paternitatii pentru a nu cauza carierei si imaginii tatalui meu si pentru a-i menaja familia preexistenta. Initial, discretia a fost determinata si de radicalismul puritan al regimului ceausist. Dupa 1990, ne obisnuiseram deja cu un modus vivendi, iar preocuparea si sustinerea materiala din partea tatalui meu erau atat de calde si de generoase, incat recunoasterea paternitatii nu a devenit o urgenta. In plus, din prudenta, tata imi spunea ca, daca vreodata se intampla ceva neasteptat cu el (“c-asa-i viata”), sa ma adresez surorii mele, Tinu Ana-Maria, care “stie ce are de facut”.

La implinirea varstei de 17 ani, tatal meu a asigurat-o pe mama mea ca, pana la majoratul meu, va indeplini formalitatile de recunoastere a paternitatii si ca va transmite instructiuni in acest sens avocatului sau. Vestea naprasnicului sfarsit m-a gasit la Paris, unde fusesem trimis sa-mi petrec vacanta de iarna tot prin grija si pe cheltuiala lui Dumitru Tinu. Am revenit imediat in tara si am participat la funeralii. Dupa inmormantare, am vizitat-o pe sora mea, Tinu Ana-Maria, la redactia ziarului Adevarul, respectand sfatul si dorinta tatalui nostru. Nu am intalnit insa bunavointa de a se interesa de statutul meu de fiu. Totodata, am inceput sa indeplinesc formalitatile de constatare a paternitatii pe cale judecatoreasca (dosarul Judecatoriei sectorului 1 nr. 723/2003).

Dupa ce mi se va constata paternitatea, voi participa la dezbaterea succesiunii tatalui meu, legea asigurandu-mi aceleasi drepturi ca si copilului din cadrul casatoriei. Tot legea interzice notarilor sa incheie dezbaterea succesiunilor inainte de termenul legal de 6 luni, pentru acceptarea succesiunii, tocmai pentru a oferi sanse egale tuturor succesibililor.
In ziua de 9 ianuarie a.c. m-am prezentat la Camera Notarilor Publici de pe langa Curtea de Apel Bucuresti pentru a depune cererea prin care incunostintam de existenta, statutul si intentiile mele. In mod absolut scandalos, afland de continutul cererii, functionara Camerei a refuzat sa o primeasca. Dupa un timp, la insistentele mele si ale mamei mele, ne-a indrumat sa mergem la Biroul Notarului Public Ciuhan Aurora Braila, pentru ca acolo are loc... dezbaterea succesiunii lui Dumitru Tinu. Trecand peste aspectul de impietate al unui asemenea zor, m-am deplasat la B.N.P. Ciuhan Aurora Braila. Si aici mi s-a refuzat atat inregistrarea cererii de anuntare a faptului ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 82 alin.1 din Legea 36/1995, cat si a declaratiei pe proprie raspundere ca sunt fiul lui Dumitru Tinu. Mama mea a anuntat telefonic avocatul familiei despre cele intamplate, care a incercat sa ia, tot telefonic, legatura cu notarul Ciuhan. Fiind refuzat, a solicitat secretarei numarul de telefon al Biroului Notarial, care insa i-a dictat un numar al Parchetului. Insistand de a fi primiti la notar, ni s-a spus ca nu se poate mai devreme de o ora. Am prevenit despre gravitatea situatiei si am plecat pentru 15 minute sa gasim un fax de la care sa expediem cererile care nu ne erau primite in mod direct. Revenind, inainte de ora 14.00, ni s-a spus ca dna notar a plecat. Am insistat sa mi se inregistreze cererea, dar functionara mi-a spus ca are dispozitii sa ma refuze. Am chemat un martor, persoana straina de familie, si i-am atras atentia functionarei, inca o data, ca prin refuzarea serviciului cerut voi sesiza Parchetul. Abia atunci a acceptat sa-mi inregistreze cererea.
Ne-am deplasat apoi la Biroul Notarului Public Enciu Georgeta pentru a face Declaratia pe proprie raspundere pe care o pregatisem. Am ales acest Birou Notarial pentru ca Dumitru Tinu ni-l recomandase cu prilejul diferitelor alte tranzactii. Spre stupefactia noastra, si acest birou, cu o notara care ne cunostea si cunostea cine suntem, a refuzat sa autentifice Declaratia facuta pe proprie raspundere. Surse interne, care au rugat sa pastram anonimatul, ne-au prevenit sa nu mai incercam in alte parti pentru ca exista interventii foarte mari, de la foruri foarte inalte, sa mi se blocheze calea spre realizarea drepturilor pe care le am. Desigur, nu voi abandona lupta. Am mostenit tenacitatea si curajul tatalui meu. Abuzurile comise fata de mine vor fi sesizate Parchetului, Ministerului Justitiei, iar daca este cazul - forurilor internationale. Vorbindu-mi-se de prestigiul moral si profesional pe care-l aveti in lumea notariala si avand in vedere raspunderile Uniunii, va rog sa dispuneti anchetarea celor petrecute si sa luati masurile de rigoare.

Fosta iubita a ziaristului si fiul ei erau vizitati des

Fara a cauta neaparat senzationalul din spatele tragediei care a lovit familia Tinu, reporterii Libertatii nu au putut sa nu dea curs scrisorii deschise a celui care sustine ca e fiul fostului director al ziarului “Adevarul”. Cautarile au plecat pe firul dat de scrisoare. Din aproape in aproape am aflat ca mama lui Andrei, Emilia Iucinu, locuieste intr-o vila din sectorul 1 al Capitalei. Initial, am crezut ca la telefon vom putea lega un dialog cu cel care semneaza petitia. La telefon, insa, Andrei Iucinu s-a aratat surprins de faptul ca s-a ajuns la el si deosebit de sceptic in ceea ce priveste demersul nostru jurnalistic, cu toate ca el fusese acela care declansase toata povestea. Ne-a cerut sa revenim pentru a vorbi cu mama lui. Curiosi sa il cunoastem pe cel care vrea acum o parte din averea lui Dumitru Tinu si dornici sa aflam ce l-a facut sa iasa la rampa, am mers la el acasa. Faptul ca Emilia Iucinu, careia cunoscutii ii spun Milica, a trait o poveste de dragoste cu ziaristul nu e un secret pentru vecini. Ne-au spus ca Dumitru Tinu isi vizita des familia secreta.
Cu Emilia Iucinu am vorbit prin interfonul de la poarta. Pe un ton amabil, ne-a cerut sa o lasam in pace si sa il contactam pe avocatul sau, Sergiu Andon, cel care este singurul imputernicit sa vorbeasca in numele ei. A mai adaugat doar ca suferinta ii este amplificata de boala de care sufera acum fiul sau. Am aflat ca ceea ce il tine departe de scoala pe Andrei este o varicela.

Conducerea ziarului “Adevarul” e socata

In tot acest timp, in redactia “Adevarul” povestea lui Andrei ajunsese si la urechile conducerii cotidianului. La ziar, lucrurile decurgeau normal, toata lumea era preocupata de realizarea editiei numarului de astazi. Nimeni din cei care conduc destinele cotidianului nu a vrut sa faca declaratii pe aceasta tema. Colegii fostului ziarist au evitat sa foloseasca pana si clasicul “No comment”.

Pentru stabilirea paternitatii, proba ADN este decisiva

Aparitia acestui nou mostenitor da peste cap calculele multora. Mai ales ale mostenitorilor cunoscuti pana in prezent. Procesul in constatarea paternitatii, daca il va castiga, ii va conferi lui Andrei Iucinu, pe langa drepturile morale aferente, si drepturi materiale certe, el dobandind vocatie succesorala legala la mostenirea unei adevarate averi. Potrivit informatiilor de natura publica, masa succesorala este formata din 71% din actiunile la societatea “Adevarul”, 0,7% din Ecopres Marul de Aur, 7,6% din Colosal Importexport SRL, precum si din mai multe bunuri mobile si imobile. Descendentii, potrivit legii, sunt mostenitori rezervatari, iar rezerva lor succesorala, in cazul a doi copii - cum este cel de fata - este de 2/3 din avere indiferent de vointa decedatului.
Deci, in cazul de fata Andrei Iucinu, daca va fi recunoscut ca descendent al defunctului, va mosteni o avere considerabila. Chiar daca avocatul lui, Sergiu Andon (foto, fostul redactor-sef al cotidianului “Adevarul”), ne-a declarat ca nu averea este principala cauza ce il anima pe Andrei, aceasta nu poate fi scoasa din calcul. Pentru constatarea paternitatii, avocatul ne-a declarat ca va recurge “la toate mijloacele de proba permise de lege”. Ceea ce inseamna ca s-ar putea recurge, in caz de opozitie a familiei Tinu, inclusiv la testul ADN care este o proba incontestabila. Testul ADN, insa, presupune recoltarea unor probe de material biologic (sange, saliva, piele, par, tesuturi) de la defunct. Iar in cazul in care asa ceva nu mai exista prin vreun laborator sau ramase in urma autopsierii, Dumitru Tinu va fi exhumat pentru recotarea acestora. Intrebat in legatura cu recurgerea la testul ADN, avocatul Sergiu Andon ne-a declarat: “Intrebarea este inteligenta pentru un ziarist, dar eu nu m-as dovedi un avocat inteligent daca v-as raspunde acum”. (M.V.N.)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
20:28
Meghan Markle și Prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
20:12
Nunta lui Donald Trump Jr este investigată de Congresul SUA. Soția sa recunoaște că a primit un cadou generos de la un oligarh decorat de Vladimir Putin
20:12
5 știri Economic: În țara asta, pare că doar analfabetismul mai e funcțional
20:07
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
TRENDING
LiveText
06:43
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Fructe și legume de toamnă
16:20
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?