Dascălu a fost reținut pe 23 octombrie de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant când lua mită, la o partidă de vânătoare la Chișineu Criș, în Arad.

Acesta e acuzat că a luat mită și a făcut trafic de influență pentru a ajuta o firmă să câștige contracte de deszăpezire. Faptele au avut loc în perioada 7 mai – 22 octombrie, potrivit DNA.

„În calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase pentru ca în schimb, pe de-o parte, să îndeplinească un act contrar atribuţiilor de serviciu şi pe de altă parte să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii omului de afaceri respectiv”, potrivit rechizitoriului trimis instanţei.

Suma primită în total ca mită este de 37.060 de lei, potrivit procurorilor anticorupție.

Florea Dascălu lucrează în structura care gestionează drumurile naționale și autostrăzile din România din 1999. Potrivit declarației sale de avere, citată de G4Media, Dascălu și familia sa dețin 8 terenuri intravilane, agricole sau forestiere, 4 case, 3 automobile (două Mercedes și un Nissan) precum și un tractor.

În urma acuzațiilor DNA, conducerea CNAIR a decis pe 24 octombrie să-i suspende contractul de muncă lui Dascălu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.