Ministrul agriculturii, după declarațiile despre Ceaușescu: „Din oboseală nu am fost așa inspirat”

 6 comentarii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni, 18 martie, despre afirmaţiile în care îl cita cu admiraţie pe fostul dictator Nicolae Ceauşescu, că „poate a fost o declaraţie neinspirată a mea” şi a susținut că nu poate fi nostalgic după regimul comunist, pentru că la Revoluţie avea 10 ani, a relatat news.ro.

„Da, aici cred că nici eu nu am răspuns corect şi nu m-am referit la Ceauşescu. În al doilea rând, am văzut în presă… Nu am cum să fiu nostalgic după regimul comunist pentru că eu aveam 10 ani atunci. Mai mult de atât, sunt nostalgic după sistemul de irigaţii din România, care este sistemul de irigaţii al românilor şi mi-aş dori foarte mult să investim în continuare în sistemul de irigaţii, să ajungem să irigăm ca în 1989. Sunt nostalgic şi îmi doresc foarte mult ca toate resursele economice ale României să fie exploatate”, a declarat Florin Barbu la TVR 1.

Ministrul PSD al agriculturii a adăugat că săptămâna trecută a fost una plină pentru el, cu discuţii pentru noile depuneri de cereri pentru subvenţiile pe 2024, a mers şi în teritoriu să stea de vorbă cu fermierii și a susținut că a făcut declarațiile din oboseală.

„Poate că a fost o declaraţie neinspirată a mea. A fost o perioadă foarte, foarte încărcată şi poate din oboseală nu am fost aşa inspirat şi am făcut această declaraţie. Dar nu sunt nostalgic nici după regimul comunist, nici după Ceauşescu”, a mai afirmat Barbu.

Precizările au venit după ce săptămâna trecută a spus la Euronews România, întrebat de ce a fost nevoie să fie declarată păşune zona de stuf din Deltă, că nu vrea să exagereze, dar „preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 18.03.2024, 17:09

    O reactie la fel de penibila ca si declaratia, auzi ca era "obosit" !! Un ministru cam "obosit", trebuie trimis la odihna !!

  • Avatar comentarii

    cineva13 18.03.2024, 18:10

    Săracu de el.... cred că s-a întors cu sapa pe umăr de la muncă. :) Un om obosit nu are ce căuta în frunrea unui minister!

  • Avatar comentarii

    Aura1 18.03.2024, 19:02

    Toți greșim, nu-i bai...ce să faci, te mai încurci în exprimare......

  • Avatar comentarii

    1Gin 19.03.2024, 09:11

    Și jurnaliștii se tot leagă de cum a zis el, nu de ce a zis. Se pare că e mai important că a zis de președintele Ceaușescu decât că unii fac șmecherii cu stufărișul țării.

  • Avatar comentarii

    Gabriel20 19.03.2024, 11:53

    Acordațile mai multe vacanțe!

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
3 oct.
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale