Robert Shapiro (foto), consilier al Fondului Monetar Internaţional, a declarat vineri, la postul de televiziune BBC, că marile bănci europene sunt în pericol de faliment. Oficialul estimează că zona euro şi întreaga Europă se vor prăbuşi în două săptămâni şi se va declanşa încă o criză globală, mai mare decât cea din 2008.
Declaraţia specialistului întăreşte ceea ce mulţi analişti susţin în ultima vreme: sistemul bancar e pe cale să se prăbuşească, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu trei ani, când dezastrul a început cu falimentul uneia din cele mai mari bănci din SUA, Lehman Brothers.
În aceste zile, Franţa şi Anglia încearcă să prevină o eventuală prăbuşire a economiei. Potrivit Le Figaro, în Hexagon statul încearcă să intre în acţionariatul băncilor comerciale, în timp ce britanicii tocmai au tipărit 75 de miliarde de lire sterline, pe care le-au pompat în economie.
Însă Mervyn King, guvernatorul băncii Angliei, se menţine sceptic în privinţa evitării crizei. “Nici prăbuşirea companiei Lehman Brothers, în 2008, nu a afectat aşa de mult pieţele cum o va face nerezolvarea crizei datoriilor din Europa. Lumea se va confrunta cu cea mai gravă criză economică din anii ’30 încoace”, a declarat Mervyn King, citat de «The Telegraph».
Ratingurile Italiei şi Spaniei, retrogradate
Agenţia Fitch a retrogradat vineri ratingul Italiei cu o treaptă, la nivelul “A+”, iar pe cel al Spaniei, cu două trepte, la “AA-”, ambele cu perspectivă negativă din cauza intensificării crizei din zona euro. Iar agenţia Moody’s, care joi luase în vizor companiile şi băncile din Italia, a coborât vineri ratingurile a 21 de instituţii financiare din Portugalia şi din Marea Britanie.