Daniel Bobin, primarul din Calopăr, județul Dolj, acolo unde un localnic a dat de o pungă de gaze în timp ce săpa un puț, a declarat, pentru Libertatea, că focul a fost stins după șase zile și „nu mai e niciun pericol”, iar operațiunea efectuată de o firmă autorizată din Ploiești a costat 36.000 de lei.
Constantin Florea, un bărbat din satul Bâzdâna, care aparține de Calopăr, a vrut să foreze o fântână și a dat de o pungă de gaze. În urma lucrărilor, din pământ au țâșnit apă, dar și gaze, care au luat foc. Focul a fost întreținut de sâmbătă, 11 octombrie.
„Focul a fost stins pe 17 septembrie. Intervenția a durat două zile. Au fost două încercări eșuate, izvorul viu scotea materialul folosit pentru astupare. Până la urmă, operațiunea a reușit, puțul a fost sigilat, acum nu mai este nici un pericol”, a declarat primarul Daniel Bobin.
Intervenția a costat 36.000 de lei, bani care nu au fost plătiți firmei care a efectuat lucrarea. „Am solicitat sprijinul Consiliului Județean Dolj”, să sperăm că suma va fi aprobată cât mai repede”.
Edilul spune că a contactat Prefectura Dolj, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și o firmă acreditată „pentru a sonda terenul și a vedea dacă sunt posibile resurse naturale de gaz în zonă”.