Focar de infecție la un șantier din Gorj, unde 14 muncitori au fost confirmați cu coronavirus. Activitatea a fost închisă pentru două săptămâni, iar DSP a deschis o anchetă epidemiologică, potrivit Agerpres.
Este vorba de un șantier din comuna Turcinești, județul Gorj. Vineri, 14 muncitori au primit rezultatele testelor pentru coronavirus și toți lucrătorii au fost infectați. Imediat, activitatea șantierului a fost suspendată pentru o perioadă de 14 zile.
”Principala cauză care a dus la luarea acestei decizii este apariţia a 14 cazuri confirmate cu COVID-19 în rândul lucrătorilor. Dintre aceştia, patru sunt cetăţeni străini, iar alţi patru au domiciliul în alte judeţe. Totodată, a fost instituită măsura de izolare preventivă pentru ceilalţi angajaţi, în cadrul a două locaţii hoteliere de pe raza municipiului Târgu Jiu, unde aceştia erau cazaţi. Suspendarea activităţii a fost decisă şi pentru limitarea transmiterii infecţiei cu SARS-CoV-2 în rândul angajaţilor şi al contacţilor acestora,” a declarat Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP, potrivit Agerpres.
În prezent, toți angajații șantierului sunt internați în spital, iar DSP a deschis o anchetă epidemiologică.