Printre localitățile unde încă se ține obiceiul sunt Bărbulețu, Mănești și Răzvad.

În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În formele vechi ale sărbătorii, în mijlocul grămezii de lemne și al cetinii de brad se punea, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului care moare și renaște anual.

În jurul focului se strigă în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul.

La final, femeile împar mere și covrigi.

Momentul cel mai așteptat este prăbușirea bradului incinerat, care indică renașterea simbolică a zeului mort. Direcția în care cade ‘trupul divin’ (jarul sau tăciunii aprinși) prevestește care dintre tineri urmează să se căsătorească în noul an.

Sumedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii și a frigului. Sumedru a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic din calendarul ortodox. În legende, credințe sau basme, Sumedru era un om obișnuit, crescător de animale sau un sfânt care umbla pe pământ însoțit adesea de Sângiorz.

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star:  "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Observatornews.ro
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star: "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Știrileprotv.ro
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor