Mergi direct la conținut »
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > UPDATE / Bilanțul crizei ostaticilor din Bangladesh: 20 de civili, toți străini, și șase teroriști au fost uciși

UPDATE / Bilanțul crizei ostaticilor din Bangladesh: 20 de civili, toți străini, și șase teroriști au fost uciși

UPDATE 11.13: 20 de oameni, toți cetățeni străini, au fost uciși în atacul armat și luarea de ostatici din restaurantul din Dacca, a anunțat Guvernul din Bangladesh. Totodată, șase teroriști au fost omorâți, iar unul a fost arestat. Atacul, care a avut loc în restaurantul Holey Artisan Bakery vineri seara, a fost revendicat de Statul Islamic. Printre ostaticii uciși ar fi și italieni și japonezi.

De Miruna Darcovici,

UPDATE. Criza ostaticilor din Bangladesh  s-a încheiat. Polițiștii au lichidat, sâmbătă, șase teroriști, iar 13 ostaticilor, inclusiv 3 străini, au fost eliberați. Forțele de ordine au anunțat că unul din teroriști a fost capturat viu.

Amaq, agenția de presă a Statului Islamic, susține că atacul s-a soldat cu „peste 20 de morţi de diverse naţionalităţi”.

Vineri seară, mai mulți indivizi înarmați au deschis focul cu arme automate și au luat ostatici într-un restaurant situat într-o zonă în care sunt misiuni diplomatice, în capitala Bangladeshului. Atacul a fost revendicat de ISIS. 

Conform presei locale, opt sau nouă indivizi înarmați au luat în jur de 20 de ostatici în Restaurantul „Holey Artisan Bakery”, situat în cartierul Gulshan din Dhaka, scrie Associated Press. Printre persoanele ținute captive se numără și turiști străini. De altfel, localul este unul frecventat de persoane tinere, diplomați și persoane din clasa mijlocie.

FOTO: Hepta

Atacul a fost revendicat de Statul Islamic, a anunțat Amaq News Agency, agenția de presă a grupării teroriste. În plus, un martor a declarat că, înaintea atacului, a auzit pe cineva strigând „Allahu Akhbar”. Până la această oră, atacatorii nu au formulat nicio cerință și nu au impus nicio condiție pentru eliberarea ostaticilor.

Duminică neliniștită la două mari spitale bucureștene: Militar și CC Iliescu. Câți oameni din personalul medical sunt infectați cu COVID-19?
Recomandări

Duminică neliniștită la două mari spitale bucureștene: Militar și CC Iliescu. Câți oameni din personalul medical sunt infectați cu COVID-19?

 

Sute de polițiști și militari au fost trimiși la locul incidentului. Martori au anunțat că au avut loc explozii și au existat schimburi de focuri. Doi polițiști au murit, după ce au fost împușcați de atacatori. Primul polițist a murit pe loc, iar al doilea la spital. Alte 40 de persoane au fost rănite.

Atacul vine la câteva ore după ce un preot hindus a fost omorât în templul său. Shyamananda Das, în vârstă de 52 de ani, a fost ucis în timp ce aduna flori. Trei persoane au venit pe biciclete, l-au atacat, apoi au fugit. Criminalii au folosit o armă asemănătoare unei macete.

Close
Închide
  Close