Foișoare stradale la preț de garsonieră, în sectorul 4 din București. Daniel Băluță, reclamat la Curtea de Conturi

 2 comentarii

Partidul Drept, condus de Vlad Gheorghe, a solicitat Curții de Conturi verificarea legalității stabilirii prețului pentru foișoarele stradale din sectorul 4. Potrivit unui comunicat, formațiunea politică a cerut și o analiză detaliată a activității companiei Totul Verde, subordonată Primăriei Sectorului 4.

59.000 de euro pentru un foișor, în programul Totul Verde din sectorul 4

Conform Buletin de București, compania Totul Verde intenționează să amplaseze 52 de foișoare pe străzile Drumul Jilavei și Poștalionului. Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat proiectul în ședința din 19 martie 2023, stabilind un preț de aproape 59.000 de euro pentru fiecare foișor. Partidul Drept a calificat această sumă drept exagerată și a solicitat suspendarea procedurii de achiziție, precum și prezentarea referatului de necesitate în următoarea ședință a Consiliului Local.

„Cerem verificarea legalității și a fundamentării cheltuielilor. Unde se găsește o furăciune sigur se ascund multe altele”, se arată în comunicatul formațiunii.

Reprezentanții partidului au acuzat compania Totul Verde că ar fi „o instituție paravan controlată de primarul Băluță” și au denumit-o ironic „TotulScump”.

Conform proiectului, Totul Verde a solicitat o finanțare de 15,35 milioane de lei pentru achiziția de foișoare: 40 de unități dotate cu gard, două bănci și o masă, și 12 unități cu gard, patru bănci și două mese.

Pe piața liberă, costul unui foișor similar, chiar și din segmentul premium, variază între 2.000 și 4.000 de euro, iar cu tot cu lucrările de amenajare și racordare la utilități, prețul rar depășește 6.000 de euro. Astfel, suma stabilită de Consiliul Local este de aproape zece ori mai mare decât prețul de pe piață.

În plus față de foișoare, Primăria Sectorului 4 planifică plantarea a 527 de arbori maturi, cu un cost total de 8 milioane de lei, ceea ce se traduce prin aproximativ 3.000 de euro pentru fiecare copac plantat.

Răspunsul Primăriei Sectorului 4

La solicitarea Libertatea, Primăria Sectorului 4 a transmis un răspuns, explicând că sumele aprobate în Consiliul Local reprezintă indicatori tehnico-economici, calculați pe baza unui studiu de fezabilitate.

„Prețurile de execuție vor fi stabilite în urma selectării ofertei cu prețul cel mai scăzut dintre ofertele celor patru asocieri câștigătoare ale acordului-cadru, încheiat în urma derulării unei proceduri de licitație publică”, a precizat instituția.

Primăria a mai menționat că foișoarele vor fi amplasate doar în 26 de locații, iar costul unitar de achiziție pentru un foișor de tip 1 este estimat la aproximativ 60.000 de lei. De asemenea, pentru plantarea arborilor s-a luat în calcul utilizarea unor exemplare mature, cu o circumferință de peste 20 cm și coronament bine dezvoltat, care ar contribui la reducerea poluării și la îmbunătățirea calității aerului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Daisy 20.03.2026, 17:09

    In paralel, in sect. 4 se distrug de ani de zile, pe banda rulanta, arborii existenti prin mutilare oribila si defrisare. Procedura de mutilare are loc, de cele mai multe ori, in perioada de vegetatie, pt. a creste sansele de imbolnavire si uscare. Platim acum 3000 de euro pt. un copac pt. a-l vedea ciuntit si distrus peste 1, 2 sau 3 ani.

  • Avatar comentarii

    DanielNuPreaFericitul 22.03.2026, 20:17

    Daca avea si el un frate, cum are Negoita de la S3, altfel se invarteau banii....

ALTE ȘTIRI
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...