Un fost campion mondial la karate a obținut sute de mii de lei din fonduri europene în baza unor acte false

Comentează

Cornel Mușat, unul dintre cei mai titrați sportivi români, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că a întocmit condici de prezenţă și rapoarte de activitate care atestau în fals efectuarea unor cursuri de educaţie fizică și tragere cu armamentul din dotare.

Cornel Mușat este multiplu campion mondial la kumite individual, fost antrenor al lotului României de kumite și arbitru. Brăileanul este cunoscut pentru numeroasele demonstrații în care spărgea cărămizi în aplauzele spectatorilor.

Cornel Mușat | Foto: Facebook

Instructorul de karate a fost condamnat definitiv, pe 29 aprilie 2021, la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Curtea de Apel Galați i-a aplicat și o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată.

A fost condamnat, dar nu va ajunge la închisoare

Prin contopire, Cornel Mușat ar fi urmat să execute o pedeapsă de 3 ani de închisoare, dar judecătorii au dispus suspendarea sub supraveghere a acesteia pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Tribunalul Brăila îl condamnase inițial pe karatistul din Brăila la 6 ani de închisoare cu executare.

Arhiva foto

Sportivul a fost obligat să presteze și muncă neremunerată în folosul comunității. „Inculpatul Cornel Muşat va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu Brăila sau la Liceul cu program sportiv Brăila, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare”, a stabilit instanța.

Alături de Cornel Mușat a fost condamnat și Radu Manea, manager de proiect, la 4 ani de închisoare pentru complicitate la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în scopul obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Și în cazul lui, judecătorii au dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere pentru următorii 4 ani.

Cursuri de educație fizică și trageri cu armament, doar pe hârtie

În luna septembrie 2010, Cornel Muşat era administrator al unei societăţi comerciale, SC Service Guard SRL, care era una din beneficiarele proiectului „Acordă-ţi o şansă!”

În această calitate, a depus, în două rânduri, la Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU, mai multe documente ce conţineau informații false. Cererea cunoscutului sportiv a fost admisă, obținând o finanţare nerambursabilă de 596.097 de lei, au stabilit anchetatorii.

Ulterior, în perioada martie 2011-octombrie 2012, inculpatul Cornel Muşat, în calitate de lector - pregătire practică şi fizică - în cadrul proiectului amintit mai sus, beneficiind şi de ajutorul inculpatului Radu Manea, a întocmit mai multe documente justificative (condici de prezenţă, rapoarte de activitate) care atestau în fals prezenţa la cursuri a unor persoane, dar şi efectuarea în totalitate sau parţială a unor cursuri specifice - educaţie fizică, tragere cu armamentul din dotare.Procurorii anticorupție:

Tribunalul Brăila i-a obligat pe Cornel Mușat și pe Radu Manea să achite prejudiciul creat.

Arhiva foto

„Să plătească părţii civile Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene suma totală de 692.307,18 lei, din care suma de 96.210 lei reprezentând prefinanţare plătită în temeiul contractului de finanţare POSDRU și suma de 596.097,18 lei reprezentând finanțare nerambursabilă în derularea contractului nr. POSDRU. Constată că partea responsabilă civilmente SC Service Guard SRL a fost radiată”, au stabilit judecătorii.

Poprire pe banii primiți de la Federația Română de Karate

Instanța a menținut sechestrele instituite de DNA Galați pe două terenuri și un apartament din Galați, care îi aparțin sportivului brăilean, ca o garanție pentru recuperarea prejudiciului.

În plus, judecătorii au poprit și sumele de bani pe care Federația Română de Karate Tradițional i le datora lui Cornel Mușat, până la concurența sumei de 692.307 lei. Decizia a fost confirmată și de Curtea de Apel Galați.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește