Parchetul Judecătoriei Rădăuţi a anunţat, vineri, că, în data de 7 mai, o tânără de 15 ani, instituţionalizată la Centrul de Plasament Mihail şi Gavril din oraşul Solca, diagnosticată cu grave tulburări de comportament cu pulsiuni, fenomene anxioase şi intelect la limită, aflată sub tratament medical psihiatric, a fost acostată de un adolescent de 16 ani, instituţionalizat la acelaşi centru şi de un alt băiat, de 17 ani din localitate, care i-au propus să întreţină relaţii sexuale.

Cei doi i-au cerut tinerei să meargă cu ei la locuinţa lui Alexandru Mirăuţă, fost primar în perioada 1996-2000, pentru a întreţine relaţii sexuale contra sumei de 150 lei. Tânăra a refuzat iniţial, dar cei doi adolescenţi au insistat, ameninţând-o că dacă nu merge cu ei va avea de suferit.

Ajunşi la domiciliul lui Mirăuţă, adolescenţii au îmbătat-o pe fată şi, profitând de starea ei, au violat-o atât ei, cât şi fostul primar. Cei doi tineri au primit ulterior de la Mirăuţă 150 de lei şi o sticlă de vin.

Cei trei au fost reţinuţi joi pentru viol, iar magistraţii Judecătoriei Rădăuţi au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele celor trei pentru o perioadă de 30 de zile, precizează sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.