Avertismentul făcut de fostul șef CIA

După ce trupele mascate ale lui Vladimir Putin au ocupat Crimeea în iarna lui 2014, Goff, pe atunci șeful operațiunilor CIA pentru Europa și Eurasia, cu sediul la Langley, a încercat să-și avertizeze superiorii despre ceea ce urma.

„Încercam să trag un semnal de alarmă că semințele celui de-al Treilea Război Mondial sunt semănate chiar acum în Donbas și trebuie să facem ceva în această privință”, a declarat Goff.

„Dar existau și alte priorități”, a adăugat acesta.

În martie anul acesta, Goff se pregătea să preia conducerea operațiunilor clandestine ale CIA, cu intenția de a reforma agenția și de a o face mai puțin reticentă la riscuri.

Planurile au fost însă blocate de administrația Trump, care, aflând de numire, a oprit procesul.

„Cred că apropiați ai președintelui s-au întrebat: «Cine e tipul ăsta, cine se crede?», au verificat și au văzut că nu sunt omul lor, așa că au spus «Nu-l aprobăm»,” a declarat Goff pentru The Times, într-un interviu acordat de la Paris.

„Politica a jucat cu siguranță un rol acolo, dar ce o să faci? Ei pot alege pe cine vor”, a spus el, adăugând că decizia s-ar putea să fi fost luată din cauza opiniilor sale despre Ucraina.

România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”
Recomandări
România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”

În acel moment, Trump deja îi numise pe Kash Patel și Dan Bongino la conducerea FBI și pe Tulsi Gabbard – care l-au apărat în trecut pe Putin – în funcția de director al serviciilor naționale de informații. Între timp, Goff își exprimase public susținerea pentru Ucraina și, de la retragerea sa din CIA, în octombrie 2023, a călătorit de mai multe ori în țara aflată în război.

Adevărul despre ajutorul militar american pentru Ucraina

Privind în urmă, Goff consideră că războiul declanșat în februarie 2022 ar fi putut fi evitat dacă SUA și aliații ar fi înarmat Ucraina corespunzător de la început. În schimb, spune el, a existat o strategie deliberată: să se ofere arme pentru a putea lupta, dar nu suficiente pentru a învinge armata rusă – de teamă că Putin ar recurge la arme nucleare dacă ar fi aproape să piardă.

„Dacă am fi înarmat Ucraina cu armele potrivite la momentul potrivit, ar fi avut șanse să-i alunge complet pe ruși. Nu s-a întâmplat asta. A fost creat cadrul pentru un război lung, epuizant, un măcel, exact cum vedem azi,” a spus Goff.

„Biden și aliații săi l-au lăsat pe Putin să dicteze termenii conflictului, temându-se că «va folosi bomba»”.

„S-au lăsat păcăliți de zgomotul sabiei nucleare al lui Putin. Așa că au oferit Ucrainei arme, dar niciodată suficiente cât să câștige. Doar cât să sângereze”, a spus acesta.

Conservatorul Karol Nawrocki a câștigat la limită alegerile prezidențiale și este noul președinte al Poloniei
Recomandări
Conservatorul Karol Nawrocki a câștigat la limită alegerile prezidențiale și este noul președinte al Poloniei

Miercuri, 30 aprilie, administrația Trump a anunțat Congresul că intenționează să dea undă verde exportului de armament către Ucraina prin vânzări comerciale directe (DCS)  de 50 de milioane de dolari sau mai mult.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.