A dat doctoratul cu George Călinescu, dar a făcut şi puşcărie

În 1948, şi-a susţinut doctoratul, sub îndrumarea lui George Călinescu, la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre literatura în grai bănăţean, titlul fiindu-i recunoscut abia în 1968.
Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1933, a desfăşurat o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor ţărăneşti. Devenit în 1945 secretar general al Organizaţiei Tineretului Ţărănist din Transilvania, a conferenţiat în anii următori pe teme de doctrină politică. La alegerile din 1946 a candidat pe listele partidului.
Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, a stat în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţie, a fost nevoit să lucreze un timp ca muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar Şi-a reluat cu greu colaborarea în revistele de specialitate, cu recenzii şi succinte contribuţii de istorie literară.
Reintegrat în învăţământul secundar (1958-1960), după doi ani de şomaj a predat la institutele pedagogice din Timişoara (până în 1964) şi Piteşti, unde în 1969 a pus bazele unei secţii de limbi străine, fiind şi decan al Facultăţii de Filologie în perioada 1971-1974.
Până la pensionare, în 1981, a publicat manuale şi cursuri privind istoria limbii române literare, stilistica limbii franceze, literatura franceză.

Alături de Corneliu Coposu la reînfiinţarea PNŢ-ului

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a intrat în prim-planul vieţii politice.Astfel, a luat parte, alături de Corneliu Coposu, la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte.
A coordonat Departamentul de studii, programe şi doctrină al partidului, fiind iniţiatorul şi realizatorul unei serii de volume dedicate câtorva personalităţi marcante. A fost ales deputat de Bihor în 1990, 1992 şi 1996, iar din 1992 a fost preşedinte al Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, iar în 1996 a devenit vicepreşedinte al Uniunii Europene Creştin-Democrate. În 1993 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.