Răzvan Cuc a fost reținut de DNA. Fostul ministru al Transporturilor din partea PSD este acuzat într-un dosar de mită

 2 comentarii

Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe au fost reținuți, marți, 16 decembrie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, într-un dosar în care sunt investigate infracțiuni de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Acuzat de complicitate la dare de mită

Răzvan Cuc este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Daniel Bușe de dare de mită. Cei doi au fost reținuți de DNA, cu propunere de arestare preventivă.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 decembrie 2025, față de inculpații B.D.C., administrator al unei societăți comerciale și C.R.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită”, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

A mediat o dare de mită între directorul RAR și un om de afaceri

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturior în guvernele PSD, l-ar fi ajutat pe afaceristul Cătălin Daniel Bușe și ar fi intermediat discuțiile dintre acesta și directorul general al Regiei Autonome Registrul Auto Român (RAR), Mihai Alecu.

„În perioada septembrie – noiembrie 2025, inculpatul B.D.C., beneficiind și de ajutorul inculpatului C.R.A., i-ar fi promis directorului general (martor în cauză) din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru menționat anterior, ce urma să fie reînnoit între instituția publică și societatea al cărei administrator este primul inculpat”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit anchetatorilor, Cătălin Daniel Bușe ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranșe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni, prima tranșă urmând să fie în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului.

Celor doi li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

Cei doi inculpați vor fi prezentați, miercuri, 17 decembrie, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    AdInformal977 16.12.2025, 19:07

    PSD face tot. PSD este in tot si in toate. Nu scapam de ei, au fost si sunt ciuma rosie, acum si lepra.

  • Avatar comentarii

    tomitan 16.12.2025, 20:21

    Hopa! Au bagat cucul in colivie ca sa ciripească? Coane vezi ca trebuie sa dai pe goarnă "cloșca cu puii de aur" din PSD. PS.Se ca la DNA s-a angajat procurorul Creangă , care ne ofera de Craciun dosarul " Cucul din Tei".

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Ultimele știri
15:54
BNR menține dobânda de politică monetară la 6,50% pe an. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele românilor
15:54
S-a deschis Maramureș-Transcarpatia: Noul pod peste Tisa conectează România de Ucraina
15:54
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește