Zecile de mii de suflete pe care le-a vindecat în cariera sa l-au plâns, probabil, acasă pe geniul pediatriei româneşti. Pentru că la înmormântare au fost doar vreo 300 de oameni. O adunare modestă, pentru un om de o mare modestie, dar de o valoare inestimabilă.
Prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful clinicii de ortopedie de la „Marie Curie”, a fost prezent în fața capelei din curtea spitalului, acolo unde un sobor de 10 preoți a ținut slujba de înmormântare. I s-au alăturat colegi de la Spitalul de Pediatrie din Constanța, Sorin Oprescu, primarul Capitalei, Prințesa Lia, soția Prințului Paul de România, şi cântăreața Cornelia Catanga, împreună cu soțul ei, Aurel Pădureanu.
„Îngerul copiilor”, care a trecut în neființă în noaptea de miercuri spre joi, la 81 de ani, a fost coborât în groapă, lângă capela din curtea spitalului, cu onoruri militare. „S-a dus în cer, printre îngeri”, erau convinşi cei prezenți. Şi, probabil, nu greşeau. Locul unui înger ca Alexandru Pesamosca e printre… îngeri

inmormantare-alexandru-pesamosca.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

Urmărește-ne pe Google News
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
GSP.RO
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
WOW! Câți bani a câștigat Marian Drăgulescu la Survivor 2022. Suma îi va ului pe oameni
Playtech.ro
WOW! Câți bani a câștigat Marian Drăgulescu la Survivor 2022. Suma îi va ului pe oameni
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Observatornews.ro
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
Știrileprotv.ro
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați
PUBLICITATE
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați