FOTO/ Ce comori ascunde primul muzeu privat de artă din România. A fost construit pe locul casei Anei Pauker!

Comentează

Peste 2.000 de persoane au venit, în prima săptămână de la deschidere, la Muzeul de Artă Recentă (MARe), primul muzeu privat din România. Oamenii s-au înghesuit să vadă tablourile și lucrările unice. Este vorba de artă românească din 1965 până în prezent. Libertatea vă spune ce “comori” ascunde primul muzeu privat de artă din România.

La Muzeul de Artă Recentă, deschis în Capitală pe 9 octombrie, puteți vedea peste 500 de lucrări aparținând artiștilor români. Este vorba de artă produsă începând cu anul 1965. De ce de atunci?

"În anul 1965 se stabilește ruperea artei românești de discursul stalinist. Atunci, artiștii români au găsit soluții încât să se racordeze mai bine la ceea ce se întâmplă în Occident. Atunci, arta românească cunoaște un moment de trecere foarte important. Este motivul pentru care noi am decis că acela este anul zero de la care pornim în colecțiile și în expozițiile noastre", ne-a explicat Silviu Dancu, PR manager al muzeului.

În clădirea de 1.200 mp găsiți lucrări ale unor artiști mari, precum Ion Țuculescu, Horia Bernea, Andrei Cădere, Gili Mocanu, Vlad Nancă, Dan Perjovschi și mulți alții. Spre exemplu, aici puteți admira al doilea cel mai mare tablou făcut de Țuculescu, de peste un metru. Primul este deținut în prezent de familie. Aici există și lucrări ale lui Ion Bârlădeanu, artistul- gunoier, cel care a stat de vorbă cu Angelina Jolie, dar acum trăiește în mizerie.

Muzeul se întinde pe 5 niveluri: auditorium, bibliotecă, cafenea, magazin şi grădină. Nu doar artă românească puteți admira, ci și creații internaționale. “Artiștii străini vor fi doar invitați. Vrem să avem minimum doi artiști străini pe an. Am debutat cu Jeff Wall, unul dintre cei mai importanți artiști vizuali, axat pe fotografie, artist care a avut o fotografie ce a fost vândută anul acesta, la licitație, cu 3,6 milioane de dolari”, ne-a mai spus Silviu Dancu. Toate lucrările expuse în muzeu aparțin colecționarilor privați.

Construit pe locul casei Anei Pauker

Clădirea în care funcționează Muzeul de Artă Recentă a fost construită pe locul casei Anei Pauker, lider politic comunist, care a fost și prima femeie ministru de externe din lume. Construcția a început în urmă cu 3 ani și este singura din România gândită special pentru a funcționa ca muzeu. În interior există o anumită temperatură și umiditate și lipsesc ferestrele, pentru ca lucrările să fie protejate de lumina naturală inegală. Ceea ce vedeți în muzeu nu este tot: “Colecția mare se află, de fapt, în depozitele muzeului. Asta ne permite să rulăm lucrările în expoziția permanentă, o dată la doi ani și jumătate, într-un procent de 20- 30%”, ne-a explicat PR managerul muzeului.

primul muzeu privat de artă

Muzeul aparține Fundației Muzeul de Artă Recentă. Sponsorul principal este omul de afaceri de origine libaneză și cu cetățenie română Roger Akoury, fostul patron al unui important lanţ farmaceutic al unei companii de distribuţie de medicamente.

Roger Akoury este un colecţionar împătimit, o parte din lucrările expuse făcând parte din colecția sa.

Biletul de intrare costă 15 lei

Muzeul de Artă Recentă este situat pe Bulevardul Primăverii nr.15, la câteva minute de mers pe jos de stația de autobuz și de metrou Aviatorilor. Este deschis între orele 11.00- 19.00, zilnic, cu excepția zilei de marți, când muzeul este închis. Biletul de intrare costă 15 lei/ persoană, aici fiind inclus și accesul la grădină și bibliotecă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
21:56
Acordul Trump - Putin privind motorina riscă să pună în pericol viețile americanilor, avertizează un senator republican
21:49
Lista străzilor din București și Ilfov care rămân fără curent între 12 și 18 octombrie 2026
21:47
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
21:41
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
TRENDING
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibe de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
20:41
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?