De Adrian Ilie,

Compania Tyson Holistic Holdings comercializează de trei ani muguri de marijuana și produse comestibile din cânepă. Însă Mike Tyson nu vrea să se oprească aici, el intenționând să transforme plantația de cannabis într-un resort în care să se poată aduna toți cei care îi împărtășesc pasiunea pentru cânepă și efectele ei.

Tyson Ranch se va întinde pe circa 164 de hectare și va avea un râu artificial care ar trebui să devină cea mai leneșă apă curgătoare, cu o viteză de scurgere aproape insesizabilă. Ferma va avea o zonă în care se vor putea desfășura festivaluri muzicale și Tyson lucrează și la planurile pentru un hotel.

Universitate pentru cultivatori

Deja s-a decis să deschidă aici Universitatea Tyson, ai cărei studenți vor studia tehnicile de cultivare a cânepii. Mai mult, universitatea va avea și un program de cercetare în domeniu. Singura restricție pentru vizitatori este că nu vor putea să cumpere ”iarba” de la fața locului, dar în schimb vor putea să o savureze liniștiți oriunde li se năzare.

Muguri de cannabis produși pe plantația lui Mike Tyson (Facebook/ Mike Tyson)

”M-am gândit cât de mult bine pot face ajutând oamenii să cultive cannabis”, a motivat Tyson impulsul către lansarea acestui proiect. Deja lucrările la ranch-ul aflat lângă Desert Hot Springs au demarat din 2017.

Recent, Tyson a fost invitat la emisiunea Good Morning Britain, iar prezentatorul Piers Morgan a rămas impresionat de influența marijuanei asupra lui Tyson, câdva foarte cunoscut pentru accesele sale temperamentale. ”Indiferent care ar fi poziția voastră în dezbaterea privind marijuana – eu o consider mai puțin periculoasă decât alcoolul sau țigările – nu am mai văzut niciodată un Mike Tyson mai fericit și mai calm”, a relatat Morgan.

"Cum poți fi cu cineva care arată ca un bunic pe lângă tine?". Replica genială dată de noua iubită a lui Flavio Briatore
GSP.RO

"Cum poți fi cu cineva care arată ca un bunic pe lângă tine?". Replica genială dată de noua iubită a lui Flavio Briatore

Horoscop 11 noiembrie 2019. Taurii au parte de o zi agitată
HOROSCOP

Horoscop 11 noiembrie 2019. Taurii au parte de o zi agitată