Cei peste 20 de copii, au între 8 și 14 ani și provin din familii cu probleme din zona Ploiești-ului, unii fiind abandonați de părinți, iar alții mai au rare interacțiuni cu aceștia. Ei se află în grija Organizației Umanitare Concordia, care, prin intermediul unei firme de PR și a unei agenții de turism, au putut să își vadă visul cu ochii și anume de a vedea marea și a simți nisipul printre degete.
Este vorba de o campanie de responsabilitate socială #PrimaZiLaMare. După ce au vizitat Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București și au făcut cunoștință cu Marea Neagră, au ajuns și la Aquapark-ul din Eforie. Aici le-au fost pregătite jocuri cu animatori, momente de iluzionism cu un magician, dar au și dansat și cântat cu Dinu și Deea Maxer.
Aceștia se află pe litoral împreună cu fiul lor, dar care a rămas în grija unei prietene la hotelul din Jupiter unde sunt cazați și au mers la Eforie special pentru a petrece timp cu grupul de copii. Cei doi au cântat, dansat și s-au distrat împreună cu cei mici.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Adela Popescu și Radu Vâlcan, despărțiți de …Campionatul Mondial de fotbal. „La început făceam eforturi, păream interesată”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro