Fotografia anului 2022 aleasă de UNICEF prezintă doi copii răsfoind cu interes cărți alese din mormanul de manuale aflat pe jos, după ce școala lor a fost afectată de războiul din Etiopia.
„Zâmbetele de pe chipurile lor trădează un moment de fericire. Este un moment rar, în mijlocul distrugerilor şi violenţei”, a precizat Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii la ceremonia de premiere desfăşurată joi la Berlin.
Patroana UNICEF Germania, Elke Büdenbender, care este și soţia preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a precizat că mesajului pe care îl trabsmite fotografia anului 2022 este „dorinţa copiilor de a descoperi şi de a învăţa lucruri noi”, lucru care îi face să uite de natura periculoasă a unei situaţii.
„Imaginea câştigătoare este un îndemn pentru a face tot ceea ce ne stă în putere astfel încât copiii să se poată juca şi învăţa chiar şi în cele mai potrivnice circumstanţe. Aceasta este singura modalitate prin care îşi pot păstra speranţa şi încrederea în vremuri de război şi crize de altă natură”, a spus Elke Büdenbender.
Premiul al II-lea a fost acordat unei fotografii realizate de americanul Ron Haviv într-un subsol din Kiev, Ucraina. Imaginea înfăţişează mai mulţi copii refugiaţi subsol din calea bombardamentelor, care privesc într-o carte pentru copii.
Fotograful german Daniel Pilar a primit Premiul al III-lea pentru imagini înfăţişând eleve din Afganistan dintr-o şcoală secretă pentru fete situată în Kabul.
„Setea de cunoaştere şi educaţie este elementul unificator al fotografiilor câştigătoare anul acesta”, a spus Peter-Matthias Gaede, membru al juriului şi al Comitetului UNICEF pentru Germania.
Foto: Profimedia
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!