Bărbatul de 42 de ani a ajuns în apropiere de Wissant, la ora 21.13, urcând apoi pe un vapor spre Anglia. Înotătorul a plecat, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 8.00, de la Folkestone (Anglia) şi a terminat traversarea cu mai multe ore în avans faţă de cum era prevăzut.

Philippe Croizon a fost electrocutat de 20.000 de volţi în martie 1994, atunci când demonta o antenă de televiziune, în urma acestui accident el rămânând cu mâinile şi picioarele amputate. Ideea traversării Canalului Mânecii i-a venit în urmă cu 16 ani, când era la spital după accident şi a urmărit la televizor un reportaj despre o înotătoare care a traversat Canalul.

Pentru această provocare, Philippe Croizon şi-a făcut nişte proteze fixate de părţile rămase de la picioare. Cioturile de la braţe nu-i permit să avanseze, ci să-şi menţină echilibrul şi să nu aibă rău de mare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.