Francois Hollande începe marţi prima sa vizită în România; Incident în coloana oficială

Comentează

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, începe marţi prima sa vizită oficială în România, când va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, urmând ca cei doi şefi de stat să viziteze Centrul ştiinţific de la Măgurele, iar apoi Hollande va merge alături de premierul Dacian Cioloş la inaugurarea fabricii Airbus de la Ghimbav.UPDATE 13.30:  Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său francez, Francois Hollande, au afirmat, marţi, la Palatul Cotroceni, că România şi Franţa doresc să-şi intensifice colaborarea economică, unde pot fi aduse soluţii de "impulsionare", dar şi în privinţa apărării, educaţiei şi cercetării, între cele două ţări existând un "adevărat reflex" de cooperare.

Declarații la Cotroceni. Iohannis şi Hollande vor intensificarea parteneriatului strategicUPDATE 9.25: Preşedintele Franţei, Francois Hollande, și preşedintele României, Klaus Iohannis, au ajuns la Palatul Cotroceni și au trecut în revistă garda de onoare. Au fost intonate apoi imnurile de stat, iar garda de onoare a defilat. Aceștia vor face declarații după ce se va încheia ceremonia oficială.

[gallery columns="2" size="medium" ids="1596504,1596507"]

foto: Vlad ChireaUPDATE 9.00: Un polițist pe motocicletă, care făcea parte din coloana oficială, a căzut la intrarea în Parcul Carol, unde a avut loc o scurtă ceremonie la Monumentul Sodatului Necunoscut, iar Hollande a depus o jerbă de flori.. Cu puțin timp înainte, un alt motociclist a fost implicat într-un accident minor. Atât motociclistul civil, cât și polițistul au dat vina pe carosabilul ud, probabil spălat cu prea mult exces de zel pentru vizita șefului de stat.

Programul vizitei președintelui Francois Hollande în România

Francois Hollande va fi primit, marţi, la Palatul Cotroceni, la ora 9.00 de către preşedintele Iohannis. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri oficiale, iar în jurul orei 10.30 sunt aşteptate declaraţii comune de presă.

După vizita de la Palatul Cotroceni, preşedintele Franţei va merge alături de Iohannis la Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele, unde va vizita Camerei de Control Laser.

La ora 13.00, Hollande se va întâlni cu premierul Dacian Cioloş în cadrul unui prânz oficial. Preşedintele francez şi premierul român vor merge apoi la inaugurarea fabricii Airbus de la Ghimbav.

Marţi seară, Klaus Iohannis va oferi o cină oficială pentru preşedintele francez.

Decorat cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Colan

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Colan pe omologul său francez, Francois Hollande. Decretul a fost publicat, luni seară, în Monitorul Oficial.

Șeful statului român l-a decorat pe președintele francez "în semn de înaltă apreciere pentru contribuția personală avută la dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Republica Franceză, pentru înțelegerea și interesul manifestate față de istoria și cultura românească".

Decorarea a fost făcută având în vedere propunerea ministrului Afacerilor Externe. Ordinul Național "Steaua României" este cea mai înaltă distincție a statului român, iar gradul de Colan este al șaselea în ordine crescătoare și cel mai înalt grad al acestui Ordin.

Vizita de stat a preşedintelul Franţei vine în contextul mai multor vizite, întâlniri la nivel înalt, care au avut loc în ultimii doi ani: vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Paris, în februarie 2015, urmată de revizuirea şi semnarea foii de parcurs a Parteneriatului strategic româno-francez de către premierii celor două state chiar în iunie anul acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
MONDEN
Nadia si Andra la filmările pentru „Romanii au talent” 2027
10:48
Andra și Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă la filmărle pentru „Românii au talent” 2027. Imagini rare cu juriul de la Pro TV
Marcel și Armina au părăsit  Insula Iubirii
10:04
Armina și Marcel au părăsit „Insula Iubirii” 2026. Pentru cei doi testul s-a încheiat, după ce soția lui "Maluma de Tenerife" a ajuns de urgență la spital
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
11:26
Tonere de 710.000 de lei și mobilă de peste 1,5 milioane de lei cumpărate de ANM prin contracte directe. Diana Buzoianu cere demisia Elenei Mateescu
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
11:09
Trucul simplu și ieftin care te scapă de umiditatea și mucegaiul din baie: ingredientul din bucătărie care absoarbe apa din aer
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Casa realizată din panouri din coji de orez în SUA
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
Litoralul de la Mamaia. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:26
România, lider în UE la turismul intern: 89% dintre călătoriile românilor sunt făcute în țară, arată datele Eurostat
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…