Olivier Veran a precizat că vor fi utilizate testele antigen cu probă de salivă, pentru a nu-i stresa prea mult pe cei mici prin introducerea de beţişoare în fosele nazale.

„Categoria prioritară sunt copiii şcolarizaţi. Vrem să identificăm cazurile pozitive, ca să protejăm şcolile, dorim ca unitățile de învățământ să rămână deschise cât mai mult timp posibil”, a spus ministrul francez, conform G4Media.

Potrivit oficialului, obiectivul este ca, începând cu mijlocul lunii februarie, să se efectueze, în medie, între 200.000 şi 300.000 de teste săptămânale pe școlari.

Ministrul a mai precizat că, începând de joi, 11 februarie, angajaţi ai reţelei de spitale din Paris vor începe să se organizeze pentru efectuarea acestor teste antigen, ale căror rezultate sunt mai rapide, însă mai puţin fiabile în comparaţie cu tradiţionalele teste PCR.

De la începutul pandemiei până în prezent, Franța a înregistrat 3.385.622 de cazuri de COVID, potrivit ultimelor date publicate de Worldometers, și este una dintre cele mai afectate țări de pandemie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.