Pentru multi noaptea de la cumpana dintre ani este una in care se deschid pofta pentru distractie si portofelul. Din randul celor ce au trudit de Revelion cel mai bine a iesit rasfatatul anului in muzica usoara, Adrian Enache. Castigatorul trofeului Mamaia 2002 a dat doar doua kilograme jos si, in schimb, a primit aproape 10.000 dolari. Dupa apucaturile sultanului Bruneiului (care l-a platit pe Michael Jackson sa scoata triluriuri intre acareturi), pentru aristocratia noastra o investitie placuta sunt artistii scenei muzicale. Chiar daca nu recunoaste, Adrian a fost platit regeste, fiind cel mai castigat solist roman din noaptea de Revelion. Banetul, care n-a incaput in traditionala borseta a artistului roman, a fost strans din zece concerte sustinute in cele mai luxoase locuri de pe Valea Prahovei, Poiana Brasov si Bucuresti.
Cativa din fanii solistului jura ca Adrian a avut conditii de rege, privilegii in fata carora ar fi palit si Enrique Iglesias. La modul cel mai serios, George Copos – care a dansat pe piesele lui intr-un picior (celalalt fiind lezat la o confruntare de tenis de picior cu Mircea Geoana) – i-a pus la dispozitie un luxos BMW X5 cu tot cu sofer, iar cel mai bun prieten al sau, Dorel Maria (Hotel Orizont din Predeal), o camera de sauna special rezervata si masor, in cazul in care osteneste.