Trecută deja prin ceea ce se întâmplă acum în Japonia, Natalia le transmite asiaticilor că e momentul să fugă de acolo. „Fugiţi şi salvaţi-vă! Nu vă luaţi după Guvern, pentru că aceştia nu vor să aflaţi adevărul. E viaţa voastră în joc”, a declarat Natalia, potrivit aolnews.ro
Cu amintirile rămase întipărite în creier, când moartea nu se mai uita dacă eşti sau nu copil, supravieţuitoarea de la Cernobîl îşi începe trista ei poveste.
„În anul 1986, în luna aprilie, s-a declanşat dezastrul nuclear de la Cernobîl. Au fost aruncate sume enorme de radiaţii în atmosferă. Eu şi colegii ei am fost printre cele aproximativ 800.000 de persoane care au fost trimise să elimine tot ce era contaminat. Am petrecut patru ani şi jumătate pentru a ajuta la curăţarea oraşului abandonat Pripyat, care era la o distanţă de mai puţin de două mile de reactorul de la Cernobâl.
 
În primul rând, am măsurat nivelurile de radiaţie şi am luat probe de vegetaţie pentru a vedea cât de mare a fost contaminarea. Apoi, buldozere au săpat gropi imense în pământ şi am îngropat totul – totul case, animale. Cele rămase în viaţă trebuiau omorâte, apoi băgate în pământ. Am ştiut de la bun început cât de grav şi periculos era ce făceam, dar am mers înainte. Însă nu am scăpat, deşi purtam dozimetrele care măsuru radiaţiile, le prezentam şefilor, dar ele nu ne-au dat rezultate niciodată. Colegii mei au murit, iar eu am rămas în viaţă”, a declarat Natalia Manzurova pentru aolnews.ro
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.