Judecătorii au luat o decizie în cazul lui Fulgy și a fost găsit vinovat pentru tâlhărie. Instanța a decis ca băiatul cel mic al Clejanilor să fie condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și să plătească 10.000 de lei celui care l-a reclamat. Sentința primită de tânărul artist poate fi atacată cu apel, scrie Fanatik.

 „Condamnă pe inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeraș la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie – fapta din 10.07.2021. (…)

Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, pe durata de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…)

Instanța suspendă sub supraveghere pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în decizia instanței.

Fulgy trebuie să plătească daune morale jurnalistului agresat

După ce a fost găsit vinovat pentru tâlhărie în cazul jurnalistului agresat, Fulgy este obligat să îi plătească acestuia daune morale în valoare de 10.000 de lei.

„Obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 (zece mii) de lei către partea civilă Kirmizigul Kevin – Serif cu titlu de daune morale.

Abdulkadir Cam, turcul acuzat că a ucis-o pe Mirela Bîtfoi, pune crima pe seama bolii de care suferă: „Îi dau lacrimile când vorbește despre ea”
Recomandări
Abdulkadir Cam, turcul acuzat că a ucis-o pe Mirela Bîtfoi, pune crima pe seama bolii de care suferă: „Îi dau lacrimile când vorbește despre ea”

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4.500 de lei – cheltuieli judiciare către stat, din care 3.000 de lei ocazionate de efectuarea urmăririi penale stabilite prin rechizitoriu”, se mai arată în sentința magistraților de la Judecătoria sectorului 3 București.

fulgy12Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Fulgy, obligat la muncă în folosul comunității

Băiatul Clejanilor va fi nevoit să execute 60 de zile de muncă în folosul comunității și să respecte strict măsurile de supraveghere.

„Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…)

Oligarhii ruși vor să scape de eticheta de „corupți” și să nu mai fie asociați cu Kremlinul. Au fost descoperite tentative de rescriere a biografiilor de pe Wikipedia
Recomandări
Oligarhii ruși vor să scape de eticheta de „corupți” și să nu mai fie asociați cu Kremlinul. Au fost descoperite tentative de rescriere a biografiilor de pe Wikipedia

Impune inculpatului obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În temeiul art. 93 alin.( 3) din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3 sau la Arhiepiscopia Municipiului Bucureşti. (…) Instanţa menţine măsura de siguranţă a obligării provizorii la tratament medical dispusă faţă de inculpat”, se mai arată în minuta instanței.

Reacția jurnalistului atacat de Fulgy

După ce instanța a decis ca tânărul artist să fie condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și să plătească daune morale celui pe care l-a agresat, jurnalistul a avut și el o reacție în această situație. Pe una dintre rețelele de socializare, Kevin Kirmizigul a postat fotografia cu decizia judecătorilor și următorul mesaj: „21 aprilie 2022. O zi bună pentru Justiție și pentru jurnalismul din România! 🇷🇴”.

Fulgy a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru tâlhărie. Ce daune trebuie să plătească

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
FANATIK.RO
Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
GSP.RO
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
Zodiile care vor avea o săptămână norocoasă. Vești bune pentru Berbeci, Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea o săptămână norocoasă. Vești bune pentru Berbeci, Tauri și Fecioare
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Știrileprotv.ro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
Unica.ro
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
Observatornews.ro
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
Horoscop 15 aprilie 2024. Berbecii au parte de o zi care îi va scoate din rutină, va ține departe gândurile rele și îi va încuraja să facă noi planuri
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2024. Berbecii au parte de o zi care îi va scoate din rutină, va ține departe gândurile rele și îi va încuraja să facă noi planuri
RECOMANDĂRI