A fost prăpăd după o furtună în Constanța care a durat numai două ore. Ploile torențiale au afectat mai multe localități din sudul județului. Șuvoaiele au invadat mai multe străzi și drumuri, iar vântul a fost atât de puternic încât a smuls acoperișul unui cămin cultural.
Furtuna s-a abătut, sâmbătă după-amiaza, asupra localității Adamclisi și asupra mai multe sate din apropierea acesteia. Oamenii din Urluia, Abrud, Hațeg spun că urgia a început din senin, informează reporterntv.ro.
În satul Urluia, acoperișul căminului cultural a fost smuls de vântul puternic, iar bucăți din acesta au fost găsite chiar și la 100 de metri distanță. Din cauza vijeliei, acoperișul unui bloc din Adamclisi a fost aruncat pe spațiul verde din apropierea imobilului.
Totodată, mai multe străzi și drumuri au fost inundate și afectate de șuvoaiele de apă. Drumul Adamclisi - Abrud - Hațeg a fost distrus pe mai multe tronsone.
Și livezile și culturile localnicilor au fost distruse de natura dezlănțuită, iar alimentarea cu energie electrică s-a oprit în timpul furtunii.
Autoritățile au intervenit pentru a limita pagubele. La fața locului au fost mobilizați membrii serviciului de voluntariat al comunei, angajați ai Primăriei și echipe ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Constanța s-a numărat printre județele vizate de avertizarea cod portocaliu de caniculă.
sursă foto: Facebook