Gabriel Oprea a fost pus sub învinuire în acest dosar pentru ucidere din culpă, dar până acum dosarul nu a fost finalizat.

Acuzațiile procurorilor

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19, agentul de politie Gigină Bogdan-Cosmin a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel.

”Din probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere”, se arată într-un comunicat DNA. 

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

În seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul, Gabriel Oprea se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni. Dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu, arată procurorii.

De ce este acuzat Gabriel Oprea de ucidere din culpă

Procurorii DNA susțin că Oprea s-a folosit de funcția sa pentru a cere să fie însoțit permanent de echipaje ale poliției rutiere și pentru a cere folosirea unei motociclete a poliției rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteză a coloanei oficiale. Existența unei motociclete de poliție în fruntea coloanei permitea deplasarea cu viteză mare, mai explică procurorii.

Prezența unui motociclist ca deschizător al coloanei oficiale reprezintă un element care implica un risc suplimentar, cunoscut fiind faptul că participarea la traficul rutier din postura de motociclist reprezintă o activitate cu un risc potențial ridicat, mai cu seamă în cazul deplasărilor în regim de viteză sporită.

În ceea ce privește cauza accidentului de circulație constând în viteza de deplasare (84 de km/h) și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de interne Oprea Gabriel.

Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinației și a momentului precis la care aceasta trebuia să ajungă la destinație.

De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depășirea limitei de siguranță.

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025
Recomandări
Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

VIDEO | Scările rulante aurite ale regelui saudit s-au oprit pe aeroportul din Moscova. El a coborât din avion… treaptă cu treaptă

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI