Crăciunul nu a fost prea vesel, anul acesta, pentru Gabriela Cristea. Vedeta show-ului "Noră pentru mama", de la Kanal D, a decis să renunţe la emisiune din cauza neinţelegerilor cu casa de producţie. Astfel, pentru a reintra pe "sticlă" cu emisiunea produsă de Sinevizyon, ea cere să îi fie reînnoit contractul, care i-a expirat cu patru luni în urmă.
“Este incredibil cum, de patru luni, cei de la Sinevizyon mă amână, zi de zi, cu o semnătură. Nu banii sunt problema, ci contractul, adică formalitatea legală pe baza căreia sunt plătită”, ne-a declarat Gabriela Cristea, care, în Ajunul Crăciunului, a anunţat că nu mai intră pe post până situaţia ei nu se va clarifica. “Vreau să intru în legalitate, vreau să pot plăti taxe ca orice om care lucrează. Până când nu voi primi contractul semnat nu mai intru pe post, în platoul emisiunii «Noră pentru mamă». Să se descurce aşa cum ştiu cei de la Sinevizyon, pe mine să nu mai conteze dacă nu sunt în stare să îndeplinească o simplă formalitate”, ne-a declarat, enervată de situaţia creată, vedeta canalului de televiziune.
A fost înlocuită, pentru moment, de Dana Săvuică
În prima zi în care Gabriela a intrat în “grevă”, emisiunea s-a difuzat totuşi. Astfel, locul ei a fost luat, marţi, de psihologul Mirela Zivari, iar în următoarea emisiune, cea din ziua de Crăciun, a fost adusă în platou, pe post de prezentatoare, Dana Săvuică. Sinevizyon e firma de producţie care se ocupă de toate detaliile concursului “Noră pentru mama”, de la casting şi până la vedeta care prezintă showul, în vreme ce Kanal D doar difuzează emisiunea.
Va cânta, de Revelion, la Kanal D, alături de iubitul ei
Surse din Kanal D ne-au dezvăluit că supărarea Gabrielei Cristea este îndreptată doar către casa de producţie a emisiunii, nu şi către postul de televiziune Kanal D. Ca dovadă, frumoasa brunetă a înregistrat deja, pentru programul din noaptea de Revelion a postului, “Petrecere cu cântec”, în care vom vedea câteva scene unde vedeta cântă alături de iubitul ei, Marcel Toader.