Proiectul, început acum 14 ani, a stat 10 ani în tribunale, o pierdere pentru bucureșteni care se traduce financiar în 10 milioane de euro plătiți în plus, a precizat Gabriela Firea.
„Am finalizat cea mai mare lucrare de infrastructură din Capitală din ultimii 30 de ani, Podul Ciurel – Nod Virtuții, pe care se va putea circula începând sâmbătă, 19 septembrie. Nodul Virtuții nu este un simplu pod, ci este o construcție de infrastructură extrem de complexă, formată dintr-un pod hobanat peste Dâmbovița, două pasaje supraterane peste Șoseaua Virtuții și un pod la nivelul solului peste Râul Dâmbovița”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei a precizat că acest proiect se putea finaliza și mai repede și cu cheltuieli mai mici, în favoarea bucureștenilor, însă a fost blocat și s-a încercat cu disperare oprirea sa definitivă.
Este un proiect demarat acum 14 ani care a fost blocat în instanță aproape 10 ani de zile de Mihail Danes, cofondator al Uniunii Salvați Bucureștiul, prieten și susținător al lui Nicușor Dan și de Asociația Salvați Bucureștiul. De ce? Pentru că dl Daneș și-a construit în zona respectivă o casă, evaluată la aproape un milioan de euro, cunoscută drept “casa roz” de la Ciurel și celebră deja pe diferite site-uri, casă ce are, printre altele, și un adăpost antiatomic.
Gabriela Firea:
Gabriela Firea a mai transmis că „blocajul creat de Nicușor Dan, asociația sa și familia Daneș a cauzat Primăriei Capitalei pierderi de aproape 10 milioane de euro, sume care au fost solicitate de constructor în baza prevederilor contractuale”, iar proiectul a costat în final 50 de milioane de euro, „deși ar fi trebuit să coste doar 40”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5a6cdb5ba1d01550d7ca64d1c0116b35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/09/foto-1-1-1024x576.jpg)
Sorin Ioniţă scrie în Libertatea că acest pasaj rutier din sectorul 6 este probabil cea mai inutilă şi prostească investiţie din România după 89.
Marius Coaje, consilier al primarului general, a spus că pentru continuarea lucrărilor există deja semnat contractul de proiectare și execuție.
„Am încheiat prima etapă – acest pod hobanat peste Dâmbovița de la Ciurel-Nod Virtuții – urmează alte două care fac legătura de la Nod Virtuții până la Centura Capitalei și apoi de la Centura Capitalei până la Autostrada A1. Noul coridor de expropriere este stabilit, a fost votat în Consiliul General, avem avizul OCPI și proiectul tehnic”, a mai spus Marius Coaje.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/09/foto-6.jpg)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_28928515823b26e87b67b29a8abe97fc.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_5735700dc01559a8c7280711a3c29979.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_399c2de5a872b0eec7a159f980c4931b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c7cd8956646bdcef36aced28ef0c28e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_69adaae486696e7c1c4ccebee06df1eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3452c6c05aad007c35a2a6348fbcbc3a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_69f03ce1f07364c8891a631264f91ee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_84019765047c971d53e53da3afd52041.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_db687c34daa50ba9a989a1d0671e70f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ceb02219bf4739fa987f72cc0f273760.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.