A doua zi de Rusalii vine cu o veste bună pentru gălățeni și turiști, dar și cu multe surprize. Accesul este gratuit în mai multe locuri din județ, atât în mijlocul naturii, printre animalele sau explorând istoria locului, fără să scoți bani din buzunar.
Cuprins:
Grădina Botanică și Grădina Zoologică din Galați vor fi deschise publicului între orele 10.00 și 18.00, iar intrarea este complet gratuită.
„În această minivacanță de Rusalii, vă invităm să vă bucurați de frumusețea naturii, de liniște și voie bună, în cele mai îndrăgite locuri din județul Galați”, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Grădina Zoologică oferă o ocazie excelentă pentru copii să vadă animale exotice, păsări și mamifere rare, iar adulții pot profita de aer curat și liniște. La câțiva pași, Grădina Botanică își dezvăluie aleile pline de verdeață și specii de plante spectaculoase.
Tot luni, în același interval orar (10.00 - 18.00), se poate vizita gratuit și Muzeul Satului „Petru Caraman” din Gârboavele, unde sunt expuse gospodării tradiționale, obiecte vechi și un colț de Românie de altădată.
Tot în județ, Muzeul Zonei Pescărești oferă o incursiune în viața de zi cu zi a pescarilor de pe Dunăre, o atracție inedită, mai ales pentru cei care nu au mai văzut bărci, unelte sau case pescărești tradiționale.
Dacă ești fan al provocărilor fizice, Parcul de Aventură EscapeLand rămâne deschis și în a doua zi de Rusalii, între orele 10.00 și 20.00. Aici nu e gratuit, dar experiențele oferite compensează: tiroliene, trasee suspendate, panouri de escaladă și jocuri interactive în pădurea de la marginea Galațiului.
Nava de agrement a Consiliului Județean Galați va efectua două curse speciale luni, cu plecări la ora 13.00 și 17.00. Traseul include o plimbare pe Dunăre, perfectă pentru poze spectaculoase și un moment de liniște departe de agitația orașului.
Cei care preferă o zi liniștită, cu lanseta în mână, pot merge la Balta Zătun, deschisă luni între orele 6.00 și 20.00. Poți prinde caras, crap sau biban, într-un decor natural ideal pentru relaxare. Zona este amenajată cu foișoare, spații de picnic și locuri de grătar.
Luni, 10 iunie 2025, în Galați, publicul apre parte de distracție cu acces gratuit în intervalul orar 10.00 - 18.00:
Pentru alte câteva activități interesante se percepe, totuși, o taxă: