Comisarii Gărzii de Mediu din Timișoara au dat amenzi de peste 200.000 de lei în luna noiembrie, relatează Ziua de Vest.
Cei zece comisari de la Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Timiș au efectuat un număr de 83 de inspecţii, dintre care 46 planificate și 37 neplanificate.
După ce au fost constatate neconformități, aceștia au aplicat 13 sancțiuni contravenționale principale, din care 7 avertismente și 6 amenzi în valoare de 207.500 de lei.
Operatorilor economici controlați le-au fost impuse măsuri pentru remedierea neconformităţilor.
De altfel, în primele nouă luni, comisarii din Timiș au dat în total 90 de amenzi, în valoare de aproape jumătate de milion de lei și au suspendat activitatea a zece dintre firmele verificate.
Realist2023 07.12.2024, 21:35
Din cand in cand, din an in pasti, se mai trezesc si autoritatile noastre sa mai aplice legea (vezi si tolerarea manifestarilor legionare) !