Un gardian din Penitenciarul Deva a fost înjunghiat, miercuri seară de către un deținut. Bărbatul închis în penitenciar a folosit o foarfecă cu care i-a provocat răni agentului din penitenciar.
UPDATE. Victima are trei înţepături în partea stângă, intercostal. Incidentul a avut loc cu puţin înainte de terminarea schimbului, în timp ce se derula o operaţiune de mutare a deţinutului într-o altă cameră de detenţie, a declarat, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Independent "Vulturul", Nicolae Grosu.
„Şeful de schimb a fost atacat de către deţinut cu o foarfecă şi înţepat de trei ori în partea stângă a corpului. A fost transportat la UPU Deva, unde a primit îngrijiri medicale şi i s-au făcut investigaţii şi analize medicale. Aşteptăm rezultatul acestora", a spus Grosu. Starea victimei este stabilă
Din primele informații, agentul a fost atacat cu o foarfecă de către un deținut și a fost transportat la spital, relatează glasul-hd.ro.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Lucian Feraru, a confirmat incidentul. În acest moment incidentul este anchetat iar gardianul este evaluat de medici.