Aflat la Berlin pentru o întâlnire cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Ponta i-a transmis preşedintelui că în opinia sa modificările legii fundamentale  nu vor bloca statul, ci vor balansa raportul de puteri. În acest fel nicio persoană nu va avea mai multă autoritate decât este normal.
„Sunt absolut convins că modificările la Constituţie sunt necesare pentru a balansa raportul de puteri, pentru a nu mai permite niciodată în viitor ca o singură persoană, indiferent cum se numeşte, să aibă mai multă putere decât e normal într-o societate democratică. Nu cred că ne blocăm, cred că tocmai am ieşit dintr-o perioadă lungă de involuţie, de blocaj şi crize, iar acum, cu mai multă înţelepciune şi mai mult curaj, putem avea în anii care urmează o dezvoltare de care aveam nevoie mai demult”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
În acelaşi timp însă, premierul a subliniat că USL accept toate sugestiile însă este conştient că deciziile luate nu vor mulţumi pe toată lumea.
Şeful statului a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă „un risc de blocare a statului”.
Traian Băsescu a menţionat că astăzi se elaborează o nouă Constituţie, după ce propunerea iniţială de revizuire a fost respinsă, „o Constituţie care începe să nu mai semene a lege a legilor”.
El a mai afirmat că proiectul actual al Constituţiei „nu înseamnă simplificarea statului, şi complicarea lui”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.