Pensiile din Romania vor ajunge, dupa majorarea din ianuarie 2009, la un nivel atat de inalt, incat orice crestere, in afara indexarilor din corelarea cu salariul mediu, nu va mai fi posibila, sustine Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor.


Incepand de anul viitor, pensia medie va ajunge la un nivel record, de 66-70%  din nivelul salariului mediu net. Varujan Vosganian a declarat ieri ca ‘problema pensiilor nu va mai putea fi subiect de campanie politica, pentru ca acestea nu vor mai putea fi majorate pana in 2020. Dam pensionarilor maximul ce se poate da in sistemul public de pensii’.

In acest an, punctul de pensie va creste de la 31% la 37,5% din valoarea salariului mediu brut.

Totodata, legea pensiilor stabileste o noua majorare a punctului de pensie incepand cu 1 ianuarie 2009, de la 37,5 la 45% din salariul mediu brut.

Dupa 1990, numarul pensionarilor a tot crescut in raport cu cel al salariatilor.

In 2007 insa, numarul salariatilor a ajuns la aproximativ 4,8 milioane, depasindu-l pentru prima data pe cel al pensionarilor aflati in sistemul public, acestia din urma reprezentand circa 4,75 milioane.

Potrivit statisticilor insa, daca-i includem si pe cei din agricultura, numarul total al pensionarilor din Romania depaseste sase milioane de persoane.


Fondul de garantare va functiona pana la sfarsitul anului

‘Proiectul de lege privind infiintarea si functionarea fondului de garantare a pensiilor private de la fondurile de pensii va intra in dezbatere publica in doua luni’, a declarat Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de pensii private. Fondul se va constitui sub forma unei societati pe actiuni, condusa de un consiliu de administratie.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.