Primul pas pe care îl ai de făcut este să măsori gradul de umiditate din casă. Acest lucru îl poţi face cu ajutorul unui dispozitiv numit higrometru. Nivelul de umiditate din cameră nu trebuie să fie mai mic de 40% şi nici mai mare de 70%.
Iată trei sfaturi utile
- Aeriseşte camerele cel puţin de două ori pe zi, măcar câte 10-15 minute. Dacă ai ferestre de tip termopan, lasă-le întredeschise când lipseşti de acasă.
- Foloseşte vopsele antiumiditate când zugrăveşti locuinţa.
- Utilizează absorbanţi de umiditate (dezumidificatoare) în camerele unde nivelul acesteia este foarte mare. Există două tipuri de aparate pentru absorbţia umidităţii: electrice şi chimice. Cele electrice au o capacitate de absorbţie de până la 30 de litri în 24 de ore. Se folosesc foarte uşor, doar prin apăsarea unui buton. Nu necesită schimbarea pieselor sau reîncărcarea, dar consumă curent. Cele chimice nu au nevoie de curent electric, în schimb, poate fi neplăcut mirosul degajat de cartuş, care trebuie schimbat periodic.
Iată ce găseşti în magazine
- Higrometru- termometru, 139 de lei, malvi.ro
- Absorbant chimic de umiditate, 35 de lei, leroymerlin.ro
- Dezumidificator electric, 923 de lei, it-shirt.ro
- Absorbant electric de umiditate, 739 de lei, cauti.ro
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d7f50d44c62bb755c25c3608dde90be9.jpg)
Viva.ro
Anunțul tranșant făcut de Victor Ponta la numai câteva minute de când și-a dat demisia! Decizia radicală luată de politician imediat a stârnit un val uriaș de comentarii: „Eu nu”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_56452724a85ae26fdfb3e02b55b46811.jpg)
Unica.ro
Cea mai bogată româncă din lume a născut al treilea copil: „Prin harul lui Dumnezeu, mama și bebelușul sunt sănătoși”. Cu ce se ocupă, de fapt, Anca Verma și cine este soțul ei / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
Elle.ro
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7b58798e091ca842e86fbefd4adc058b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Anunț-fulger despre Denise Rifai+Dan Alexa! După luni de zile de întrebări, șușoteli și zvonuri fierbinți, Denise Rifai a vrut acum să se știe de la ea. Dan Alexa a intrat în direct și discuția a fost savuroasă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ee69c35211d26987bf72f8b6b198cd13.jpg)
Avantaje.ro
Cătălin Măruță, lovitură pentru PRO TV. Anunțul făcut de prezentator: „Mă bucur enorm să fac din nou genul acesta de emisiune”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a05a02536454c1aa0b6107697ca2e8fb.jpg)
Tvmania.ro
Nu îi mai recunoști! Imagini nemaivăzute cu Alexia și Aris Eram din albumul de familie scos la iveală de Andreea Esca
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8add93ff5d9a39cd4751501656cdadaa.png)
Adevarul.ro
Un general NATO acuză: „Românii veneau la exerciții fără drone și sisteme antidronă, organizați în aceeași structură învechită”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d09a190a5a0e975364a4711cd78a6d46.jpeg)
Fanatik.ro
Câți bani plătește Nuno Campos pentru a o antrena pe Dinamo. Ungurii de la Zalaegerszeg i-au făcut o favoare la clauza de reziliere
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_5ef7e2bed92b855ed70ef423eabf04b9.webp)
Financiarul.ro
Vestea care schimbă totul pentru pasionații de shopping online. Cât plătești în plus la coletele asiatice
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
Elle.ro
Irina Rimes, confesiuni picante despre iubitul ei, David Goldcher, după 4 ani de relație. Ce a dezvăluit cântăreața: „Iese cu scandal câteodată, dar…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
Unica.ro
Detalii neștiute din trecutul lui Demeter Andras Istvan, fostul Ministru al Culturii, care a demisionat. Ce s-a aflat despre relația lui cu Maia Morgenstern și câți copii au împreună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
Viva.ro
Abia acum s-a aflat adevărul de culise despre soția lui Eugen Tomac. Detaliul complet străin publicului!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36305994d75d20b25a9231423e8c5e2a.jpg)
TVMania.ro
S-a întâmplat la 20 de ani de la nuntă! Aurelian Temișan și Monica Davidescu au strâns 260 de invitați pentru un eveniment de colecție. Imaginile momentului!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6343cc7a5ee316a39e646db67119d813.jpg)
ObservatorNews.ro
Un IT-ist de 42 de ani, găsit fără viață în fața unui bloc din Dorohoi. Detaliul descoperit lângă trup
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7953bf48c149cb5fb5b74121148ee8fa.png)
Libertateapentrufemei.ro
Incredibil ce povestea singura soție a lui Cristian Pomohaci! Trecutul secret iese acum la lumina. Iad a fost căsnicia lor: „M-am uscat pe picioare, aveam 45 kg”. Cum a obligat-o să se mărite cu el
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_174fbe530f52df884fe09dc295b68cf5.jpg)
Mediafax.ro
Nicușor Dan, după explozia dronei din Constanța: Nu au avut timp să facă toate operațiunile tehnice necesare
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
StirileKanalD.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b6e42c99cf706e7edb996efddf551a1c.jpg)
Wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b8490a93f2199508e58dfa0c8b10c725.jpg)
Wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_0a15fd685ece660da471b3ff7996363b.jpg)
Redactia.ro
Se conturează Guvernul Tomac cu NUME SURPRIZA. Cum va arăta noul cabinet vehiculat, este plin de oameni ai lui...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7b35e5c0809215e8f302ff97b0b59538.jpg)
KanalD.ro
Adrian Cuculis, detaliu sfâșietor despre cazul băiețelului sfâșiat de câini la Buzău: „Mama a fost cea care l-a resuscitat prima dată”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Două sectoare din autostrada A8 și unul din A7 au rămas fără contracte. Adrian Covăsnianu, la ZDI TV: „se restrânge timpul alocat finalizării”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c6bc1b90d77c7f7256d34c3794b415a0.jpg)
Fanatik.ro
Diletta Leotta, imagine spectaculoasă după ce a devenit mamă a doua oară. Complimentele au curs în valuri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
Spotmedia.ro
Orașul din România unde o toaletă roz a stârnit revoluție pe Internet: Cum stai și ce faci cu punga?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3fe2345ee30806146e69b6b2a894bcf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_691d58f83837c209784a6c9b8217e70c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-schimbat-parerea-despre-nicusor-dan-dupa-vizita-lui-zelenski-discurs-fara-aaa-uri-si-rasete-manzesti-e1773509893861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/betty-salam-si-roberto-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/andreea-marin-51-de-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_af7488475fc553985474b26432cb5a3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ce85426e3b5fe63d5c691dab2f0f71f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-7-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/madalina-diaconu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/halbe-bere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/maebh-howell.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/bancnote-euro-bilet-loto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/catedrala-sf-petru-pavel-sankt-petersburg.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cand-incepe-vacanta-de-vara-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-calatoresti-cu-animalul-de-companie-in-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/garda-civila-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/drona-port-constantai-eli-driu-s-43-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/massimo-baggi-bun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/digi-romania-e1488789645761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan--foto-facebook.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.