După ce s-a declarat președintele românilor, George Simion își recunoaște înfrângerea: „Acest război abia începe”

 4 comentarii

Liderul AUR George Simion îşi recunoaşte înfrângerea, el declarând, la plecarea din Parlament, că acest război abia începe. Simion a trasnsmis şi un mesaj video în care îl felicită pe Nicuşor Dan pentru victorie şi în care afirmă că a fost voinţa poporului român, dar şi că au fost singuri împotriva tuturor, potrivit News.ro.

George Simion le-a vorbit susţinătorilor săi, la grupul parlamentar, înainte de a pleca, în limba engleză. „A fost un privilegiu pentru mine să vă fiu prieten şi un lider în lupta asta. O să lupt împreună cu voi în toate luptele pe care le avem în faţa noastră. Acest război abia începe! O să fiu acolo umăr la umăr cu fiecare dintre voi”, a spus Simion.

Simion l-a felicitat pe Nicușor Dan

El a transmis şi un mesaj video în care îl felicită pe Nicuşor Dan pentru victorie. „Am fost singuri împotriva tuturor. Sunt mândru de voi şi îl felicit pe contracandidatul meu pentru că a câştigat”, a spus el.

„Aş vrea să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicuşor Dan. A câştigat alegerile, a fost voinţa poporului român. Vreau să mulţumesc celor peste 5 milioane de români care şi-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi, nu există un lucru mai de preţ pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor, sunt mândru de voi şi sper că v-am reprezentat cu cinste”, spune Simion în mesaj.

„Este timpul să continuăm lupta noastră pentru dreptate, pentru adevăr, pentru familia naturală, pentru credinţa creştină. Şi pentru libertate vom fi în continuare o parte importantă şi semnificativă a societăţii româneşti. Vă rog pe fiecare dintre voi să nu abandonăm. Mergem până la capăt, chiar dacă este greu să simţim acest gust amar al înfrângerii. România şi poporul român trebuie să fie pe primul loc. Vă mulţumesc!”, mai spune Simion.

Simion a spus ca a câștigat alegerile detașat

Imediat după anunțarea exit-pollurilor care îl dădeau câștigător detașat pe Nicușor Dan, George Simion, a revendicat o „victorie clară” și a spus că va face tot posibilul să-l pună pe Călin Georgescu în fruntea țării.

„Voi fi președintele tuturor românilor, deci voi fi și președintele tău. La mulțumesc tuturor celor care au făcut să am parte de o victorie cu peste 400.000 de voturi față de cele ale lui Nicușor Dan. Este victoria lui Călin Georgescu. El trebuia să fie președintele României, el este președintele României, vreau să le spun românilor că mă voi ține de cuvânt și domnul Georgescu va ajunge în conducerea țării noastre“, a declarat liderul AUR stârnind uimire sau hohote de râs

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Narcisu 19.05.2025, 05:21

    Ești un mare ticălos, machiavelic ,rușine să-ți fie ,fricosule ai vândut speranțele a milioane de oameni care au crezut in tine , marș...

  • Avatar comentarii

    rhadoo87 19.05.2025, 05:26

    Da, razboiul abia incepe Georgica are timp 5 ani sa isi perfectioneze franceza. ?

  • Avatar comentarii

    Contemplare 19.05.2025, 09:28

    Păi și pacea?? Unde e pacea? Cum adică acest război începe mă pacifistule.

  • Avatar comentarii

    MAMIRA 19.05.2025, 19:31

    Simion si-a facut ...treaba...L-a tras "pe dreapta"...pe Calin Georgescu...

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește