Astfel, avioane de recunoaștere și echipamente militare grele vor efectua acţiuni împotriva grupării teroriste ISIS, precum 1.200 de militari care vor fi trimişi să contribuie la operațiunile internaționale împotriva ISIS în Siria și Irak.
Votul, 445 pentru şi 146 împotrivă, i-a asigurat cancelarului Angela Merkel un sprijin copleșitor al parlamentului pentru planul său privind desfășurarea unei misiuni militare în Siria, ale cărei costuri sunt estimate la circa 134 milioane de euro.
Armata germană nu va proceda la niciun bombardament, spre deosebire de Franța sau SUA și, de joi, de Marea Britanie, care a efectuat primele lovituri în Siria la o oră după autorizarea primită din partea parlamentului de la Londra.
Aceste operațiuni occidentale nu sunt coordonate cu Rusia, angajată și ea împotriva ISIS, dar care este acuzată că nu vizează doar pozițiile islamiștilor, ci și pe cele ale rebelilor sirieni nejihadiști, scrie Agerpres, pentru a salva regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, aliatul său.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.