Centralele Wurtemberg, din apropiere de Stuttgart, Isar 2, aflată mai la est, precum și Emsland (nordul Germaniei), aproape de frontiera cu Ţările de Jos își vor închide ultimele reactoare care mai funcționează.

În timp ce numeroase ţări occidentale depind de energia nucleară, prima economie europeană a decis să pună capăt acestui capitol, chiar dacă subiectul rămâne unul controversat.

Germania pune în practică decizia de a renunţa la energia nucleară, adoptată în 2002 şi accelerată de Angela Merkel în 2011, după catastrofa de la Fukushima.

În contextul invaziei din Ucraina, lipsită de gazele naturale ruseşti, Germania s-a confruntat cu unul dintre cele mai sumbre scenarii, care includeau chiar și riscul de oprire a uzinelor şi lipsa căldurii în plină iarnă.

Cu câteva luni înainte de data fixată anterior pentru închiderea ultimelor trei reactoare, respectiv 31 decembrie 2022, direcţia opiniei publice a început să se schimbe: „în contextul preţurilor ridicate la energie, au apărut voci care au cerut prelungirea duratei de funcţionare a centralelor”, mărturiseşte Jochen Winkler, primarul comunei Neckarwestheim, unde este amplasata o centrală.

În acest context, Guvernul condus de Olaf Scholz, din care fac parte şi verzii, ostili energiei nucleare, a decis în final să prelungească durata de funcţionare a ultimelor reactoare pentru a securiza aprovizionarea cu energie, însă doar până la 15 aprilie 2023.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Începând din 2003 un număr de 16 reactoare nucleare au fost închise în Germania. Ultimele trei reactoare au furnizat 6% din energia produsă anul trecut în Germania, în condiţiile în care în 1997 ponderea energiei nucleare în mixul energetic a fost de 30,8%.

În paralel, ponderea regenerabilelor a urcat la 46% în 2022, de la mai puţin de 25% în urmă cu zece ani.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI